Alina Necula

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Alina Necula

Eu sunt Alina Necula, iubitoare de OAMENI, cărora, dintotdeauna mi-a plăcut să le împărtăşesc tot ce este bun în viaţa mea pentru a contribui, astfel, măcar puţin la binele din viaţa lor; sunt un om ambițios cu vise mari și aspirații că pot arăta lumii tot ceea ce am de oferit.

Sunt o persoană pragmatică, de profesie consultant juridic, cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniul juridic, atât în sectorul public cât şi privat, în ultimii 12 ani desfăşurându-mi activitatea ca și consilier parlamentar într-o instituţie publică centrală, care m-a onorat şi a contribuit semnificativ la formarea mea ca profesionist şi căreia, indiscutabil, îi datorez o parte din ceea ce sunt astăzi.

De puţin timp am devenit director la Compania LifeWave; cu toate acestea, de-a lungul timpului, am testat şi gustat atât statutul de bugetar, cât şi pe cel  de ,,prestator de servicii”, având o profesie liberală şi dezvoltând timp de 11 ani şi un cabinet de consultanţă juridică; deci pot spune că am o imagine destul de clară a ceea ce presupune piaţa muncii şi ofertele ei.

Pe lângă partea pragmatică a carierei mele, dintotdeauna am fost preocupată de domeniul sănătăţii și al wellness-ului, motiv pentru care, în anul 2005, am luat decizia de a-mi completa studiile făcute în cadrul Universităţii de Drept, specializarea Știinte Juridice, cu un program de masterat în specialitatea Sănătate Publică şi Management Sanitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila”.

In primăvara anului 2022, având o provocare de sănătate, am aflat despre nişte produse de fabricaţie americană, UNICE pe piaţa din ROMÂNIA, despre care am încercat să descopăr cât mai multe lucruri, am citit studii clinice, m-am consultat cu medici, persoane apropiate mie, le-am testat, iar efectele au fost uimitoare.

Nu ştiam la momentul acela că produsul pe care l-am descoperit ca pe o soluţie la suferinţa mea, urma, pe viitor, să se materializeze într-o idee de business.

Anul 2022 este anul în care am pus bazele unui nou capitol din viaţa mea devenind ANTREPRENOR.

Afacererea pe care o dezvolt este o afacere de tip Network Marketing, iar eu fiind dintotdeauna un om de echipă, sociabil, care reuşeşte să relaţioneze uşor cu oamenii, pare că mi se potriveşte foarte bine.

Da, este Network Marketing, afacere legală şi totuşi atât de blamată în România, dar atât de populară în America şi la nivel global, acelaşi business despre care celebrul Robert Kiyosaki în cărţile şi în prelegerile sale susţine că este afacerea secolului XXI.

Eu îl cred pe el…

Când vorbim despre Network Marketing, vorbim despre o întreagă industrie;    aproximativ 10,5 milioane de oameni din întreaga lume sunt implicați în acest tip de afacere, iar 42,9 milioane de persoane consideră această piață ca oportunitate de job part-time.

Compania LifeWave, pentru care lucrez, a avut în luna februarie 2023, vânzări în valoare de peste 1 milion $/zi.

Acum, pentru că simt că mi-am găsit CALEA, obiectivul meu principal este să ajut cât mai mulţi oameni prin promovarea acestui produs, UNIC; mă simt datoare să fac lucrul acesta şi, dacă în acelaşi timp pot avea libertate financiară şi mai mult timp în care să călătoresc alături de cei dragi, ce ar putea fi mai bine de atât?!

Un alt obiectiv este acela de a demonta ideea preconcepută că afacerile de tip Network Marketing sunt ,,rele, păguboase şi dezvoltate doar de oameni de condiţie joasă” şi voi face acest lucru, pas cu pas, prin puterea exemplului personal şi al echipei mele, formată din oameni instruiţi, de profesie medici, ingineri, economişti, avocaţi, profesori şi demonstrând, totodată, că este o afacere pe care acum, în era digitalizării, o poate dezvolta, într-un mod elegant,  oricine, oriunde şi de oriunde din lume, doar cu ajutorul unui laptop şi a unei conexiuni bune la internet.

Şi acum, pentru că am povestit destul despre mine, doresc să închei spunându-vă în doar câteva cuvinte şi despre pasiunea mea pentru poezie, pentru arta de a scrie poezie, pasiune ce are legătură tot cu IUBIREA despre care vorbeam la începutul prezentării mele, iubirea de Sine, iubirea de Aproape, iubirea de Dumnezeu, pasiune ce s-a concretizat în publicarea în anul 2018 a două volume de poezii, în anul 2023 urmând să aibă loc lansarea celui de al treilea.

Vă mulţumesc pentru că mi-aţi ascultat povestea!

Îţi mulţumesc, Bianca Tudor, pentru că faci posibil să ne spunem povestea!