Andra Raluca Tăutu, Arhitect & Founder AME STUDIO – ”Arhitectura e fascinantă pentru că este o combinație între domenii complet diferite și are ca produs un spațiu investit cu semnificații umane.”
Andra Raluca Tăutu este architect, antreprenor, fondator AME STUDIO, partener Arkia by AME STUDIO și ambasador Spain in Touch.
A crescut printre ingineri, arhitecți și constructori și spune cu zâmbetul pe buze că a învățat mai întâi să transpună planuri folosind instrumentele specifice perioadei și mai apoi să scrie și să citească.
Încă din 1999, Raluca și-a declarat dorința de a învăța despre antreprenoriat și, prin propriile puteri, realizând pași mici dar siguri într-un domeniu destul de ostil și dominat de masculinitate, și-a înființat prima sa companie ce funcționează și în acest moment.
Timp de 18 de ani, ca specialist în proiectare de arhitectură și coordonare interdisciplinară, Raluca a învățat în mod constant din experiențele și provocările fiecărei zile.
În 2017, dorința cea mai mare a Ralucai – de a se implica activ pana în cele mai mici detalii ale meseriei, a determinat-o să înființeze o nouă firmă dedicată exclusiv design-ului și consultanței de specialitate – AME Studio.
Misiunea Ralucăi și a echipei sale este să creeze împreună cu și pentru client un spațiu confortabil, unde oamenii vor fi mai eficienți și, speră ea, mai fericiți.
De ce ai nevoie de consultanță specializată în design și cum te ajută? Raluca Tăutu vine cu explicația din experiența acumulată în cei peste 20 ani!
Oricine are la un moment dat nevoie de o mică schimbare în cadrul în care trăiește sau muncește. Din punct de vedere psihologic, este important să te simți confortabil în spațiul în care îți petreci timpul.
Aici intervine un specialist – designerul, arhitectul specializat și implicat care combină și aranjează produsele de serie sau personalizate astfel încât să construiască un un spațiu ce ajunge să aibă valențe umane. Astfel, locul unde îți petreci timpul devine al tău în adevăratul sens al cuvântului și îți oferă o stare de bine.
Beneficii: Scurtarea timpului de proiectare, optimizarea bugetului și a spațialității necesare.
Apelarea la servicii specializate, fie că pornești de la un spațiu existent, fie că remodelezi unul nou sau au construiești de la zero, te ajută că îți conturezi mult mai bine dorințele și să obții rezultatul visat mult mai repede și mai eficient.
Eu și membrii echipei mele îți stăm la dispoziție cu idei, sfaturi practice, propuneri, și soluții bazându-ne pe o experiență de peste 20 ani în domeniul construcțiilor, arhitecturii și designului.
Toate acestea ca tu, clientul, să îți poți exprima mai ușor nevoile, să le identifici cât mai clar și cel care trebuie să le implementeze să înțeleagă exact ceea ce dorești.
O bună înțelegere și transpunere pe hârtie a necesităților și dorințelor determină timpi de proiectare reduși, o încadrare într-un buget asumat și, nu în ultimul rând, un spațiu în care nimic nu este lăsat la voia întâmplării.
Când e realizat de profesioniști, totul este justificat atât din punct de vedere al esteticului, spațialității, funcționalității și nu în ultimul rând a tehnicilor de execuție.
Consultanța specializată în design și în achizițiile aferente amenajărilor ajută clientul să înțeleagă implicațiile bugetare, să perceapă diferențele de detalii și să privească detaliile că pe o investiție și nu ca pe o cheltuială.
Împreună cu colaboratorii și partenerii noștri, putem oferi servicii complexe de asistență și coordonare a proiectelor astfel încât de la început (achiziție spațiu, demarare proiecte de construire, remodelare) ideile, necesitățile dorite, funcționale și de design, să fie implementate și, astfel, să existe o optimizare a bugetului și a spațialității necesare.
AME Studio folosește estetica coroborată cu întregul bagaj de cunoștințe raționale pe post de unealtă ce îi ajută să modeleze formele, culorile și texturile în entități care să emoționeze, să rezoneze și să răspundă funcționalității propuse.
Ne punem toată priceperea și experiența în slujba fiecărui proiect și tratăm fiecare client cu respect, înțelegând unicitatea acestuia și necesitatea încadrării într-un buget bine stabilit.
Pas cu pas, transformăm un vis în realitate, cu ajutorul profesionalismului și pasiunii pentru frumos.
Un pas mai aproape de client – Arkia by Ame Studio
Parteneriatele puternice m-au făcut să creez Arkia by Ame Studio – locul unde găsești resursele și colaboratorii potriviți pentru proiectul tău.
De la sisteme ceramice, sisteme de instalații, mobilier sau lumini și numai, partenerii din cadrul Arkia oferă soluții personalizate pentru fiecare tip de proiect. A fost gândit ca un instrument de bază atât pentru clienți, cât și pentru arhitecți sau designeri care au nevoie de un sfat în acest domeniu.
”Până la urmă, ce m-a făcut să înființez propria mea firmă?
Nevoia de a mă implica în cele mai mici detalii ale meseriei, de a fi cât mai aproape de utilizatorul final al proiectelor mele și de a încremeni în forme palpabile visuri, respectiv nevoia de a demonstra ca marele Goethe a avut dreptate atunci cand a spus ca Arhitectura este muzica încremenită”.
Pentru mine, Arhitectura e fascinantă pentru că este o combinație între domenii complet diferite și are ca produs un spațiu investit cu semnificații umane.
Arh. Andra Raluca Tăutu
AME STUDIO
0040 766 072 123