Business-urile de succes se creionează în inima munților.
Un team building reușit doar la Cabana Claris
Cu o prezență activă pe piața operatorilor de turism de peste 13 ani și „deschizători de drumuri” pentru dezvoltarea zonei Crivaia, situată la poalele munților Semenic și cunoscută acum pentru evenimentele de top, pe care le găzduiește, Cabana Claris este locația cu viziune, mereu cu un pas în fața concurenței, adaptându-se de fiecare dată cerințelor pieței în continuă transformare.
Dacă începuturile au debutat clasic, doar cu găzduirea turiștilor vremurile s-au schimbat, turiștii au devenit mai pretențioși, evenimentele din viața de zi cu zi au trecut la un alt nivel, iar firmele , încet încet preiau modelul corporațiilor care au ca și carte de vizită: profesionalismul. Clienții doresc altceva, doresc promptitudine, atitudine și calitate, fie că vorbim de cei mici, de adulți sau companii.
În timp ce copiii pot opta pentru vacanța perfectă, în cadrul taberelor organizate la munte, ei bine, companiile își rezervă și ele dreptul la vacanță sau minivacanță, după caz.
Prin structura sa, Cabana Claris este recomandată evenimentelor business premium, team-building-urilor de management, training, dar și altor tipuri de activități corporate în afara biroului.
De ce Cabana Claris? Deoarece oferă unicitate în zona noastră: la două activități de două zile cu pensiune complete, desfășurate într-un interval de două luni, se oferă o noapte gratuită cazare pentru toți participanții evenimentelor, în intervalul duminică-joi pe bază de voucher! Și mai mult: pentru cinci activități desfășurate de-a lungul unui an – reducere 10% pentru petrecerea de sfârșit de an, în ianuarie! Rezervare două nopți cu pensiune completă și cina festivă cu băuturi incluse.
„Conferințele cu întregul program le poți lăsa în grija noastră!”
Sala de conferință este oferită gratuit și dotată cu flipchart, proiector și sistem de proiectare, TV. Coffee break-urile pot fi desfășurate și pe terasele cabanei care au o priveliște de vis asupra munților.
Programul conferințelor poate fi completat de activități exterioare pe terenurile din zonă ce pot reprezenta spațiul ideal al multor activități ce presupun lucrul în echipă.
Mai mult decât atât, seara pot organiza momente speciale de socializare cu grătare în aer liber, foc de tabără și băuturi tradiționale. Un cadru deosebit, perfect încadrat în inima naturii sau seri tematice cu DJ și alte activități la cerere pentru momentele de relaxare de după muncă de peste zi!
Nota care dă culoare locației este chiar Mihaela Stoica, managerul unității hoteliere- membru al echipei John Maxwell și Elite Business Woman, psihoterapeut, trainer & coach – profesionistul care prin pozitivism și energia debordantă de care dă dovadă zilnic, se implică activ în organizarea team-buildingurilor pentru ca ele să ajungă la efectul scondat și anume: succesul.
„Secretul succesului în viață este să fii pregătit atunci când a sosit timpul.”
Benjamin Disraeli
Înscrieri și rezervări se pot face la numărul de telefon: 0752 915 955 sau pe pagina de Facebook a cabanei: https://www.facebook.com/cabanaclaris.valiug/