Cap Geanina Aura – Antreprenor & Coach
„If you change the way you look at things, the things you look at change.” – Wayne Dyer
Întotdeauna mi-a plăcut să fiu printre oameni, să-i privesc. În copilărie una dintre preocupările mele preferate era să stau ore în șir la fereastră și să privesc oamenii. Din această perspectivă, copilăria mea încă nu s-a încheiat.
Cand aveam 13 ani, familia mea s-a stabilit în Austria. Pentru că provin dintr-o familie de oameni din clasa muncitoare, la vârsta de 15 ani am luat și eu calea omului muncitor. Am început școala profesională în meseria de ospătar-bucătar și la 17 ani eram deja angajată în fabrică. Au urmat ani de fabrică până la vârsta de 34 de ani.
De-alungul vieții am avut parte de experiențe dintre cele mai diverse, care m-au adus în punctul când, la vârsta de 36 de ani, mi-am dat seama că îmi doream alte rezultate în viața mea, când mi-am dat seama că nu doream ca și copiii mei să aibă parte de rezultatele pe care le avusesem eu până în acel moment. Nu eram foarte încântată nici de ideea să fim asimilați de mediul unei țări ce ne era străină sufletului nostru. În acel moment am decis să ne întoarcem în ţară.
Aici, mă simţeam din nou acasă, aproape de oameni. Aici a început călătoria spre sinele meu, cu dorința arzătoare de a mă cunoaște și de a ști mai multe despre potențialul meu. Și la un moment dat a început să crească în mine dorința de a-i ajuta și pe alții care au aspirații asemănătoare în regăsirea drumului către potențialul lor.
În prezent sunt membru certificat în John Maxwell Team, cu specializare în coaching și training.
Acum doi ani am început cursurile la academia Innerwise din Germania, unde se predă un sistem inedit de couching și terapie energetică și sunt certificată ca terapeut și coach pe acest sistem.
Acest sistem, Innerwise, este rezultatul a 20 de ani de cercetări aplicate ale doctorului Uwe Albrecht, din dorința acestuia de a crea un sistem medical care să trateze cauzele bolilor, nu simtomele lor, un sistem care să abordeze fiinţa umană din punct de vedere holostic, cu mare accent pe abordarea subconștientului. Acest sistem terapeutic îmbină armonios principiile celor mai de seamă sisteme terapeutice din diverse culturi ale lumii.
Având la dispoziție aceste două metode de coaching care adesea sunt complementare, ajut oamenii să intre într-un proces de conștientizare și accesare a programelor subconștientului, ceea ce le aduce claritate în toate domeniile vieții și găsirea sensului acesteia.
Alte beneficii ale acestui fel de coaching sunt eliminarea blocajelor sufletești, emoționale, mentale și energetice și dizolvarea traumelor într-un mod netraumatizant. Blocajele de acest fel sunt de fapt adevăratele cauze ale multor dezechilibre și afecțiuni, fiind de fapt faza incipientă a bolilor.