”Corina Elena Iordănescu: Da, e și cu zâmbet.”

Da, e și cu zâmbet. De multe ori, mai ales cu zâmbet.

Copiii noștri au dreptul la toate șansele din lume. Diagnosticul lui Iorgu, de Sindrom Down, m-a împins în locuri necunoscute, în senzații despre care nu am știut că le pot conține vreodată, și spre încrederea dată copilului meu, fără să am prea mult de ales,  încă din primele lui zile.

Pentru cine este curios să afle despre cel care a descris prima dată această condiție genetică, puteți citi aici https://en.wikipedia.org/wiki/John_Langdon_Down

 

 

Să revin la zâmbetul din poză.

A avut multe forme, însoțit de mai multe onomatopee în momentele în care Iorgu ne surprindea cu fiecare zi trecută. Evoluția lui a fost, în cea mai mare parte, rezultatul terapiilor cu care am început de când a împlinit 1 lună. A experimentat kinetoterapia acasă, de 2 ori pe săptămână timp de 6 luni, câte 40 de minute, după care am găsit un centru unde mergeam uneori și de 3 ori pe săptămână, până când a învățat și a putut să meargă, la 1 an și 6 luni. Am avut șansa să avem o super terapeută care nu a obosit nicicând să ne încurajeze, să ne învețe, să ne atragă atenția atunci când, de exemplu, povesteam cum Iorgu e super fericit în premergător. Atunci am învățat că ligamentele lor nu sunt cele mai puternice și că e foarte important să învețe singuri să se țină pe picioare, să își întărească mușchii, să meargă întâi de-a bușilea, apoi sprijiniți de mobilă, și când vor fi gata, să meargă fără să fie ținuți de mână.

Multe, multe am învățat de la o persoană atât de pregătită profesional și care a știut să comunice cu o mamă speriată de bombe.

 

După kinetoterapie a urmat logopedie, apoi grădinița zilnică la 2 ani și 6 luni, apoi ședințe de câte o oră în camera senzorială. La un moment dat, unele erau concomitent, astfel încât nu putem spune exact cui datorăm evoluția lui. Toate activitățile de terapie au venit ca urmare a recomandărilor unor specialiști pe care i-am căutat și luni de zile pentru unele controale. Mi-e ciudă uneori pe timpul pierdut în timpul sarcinii, când la monitorizare mi se spunea că totul e bine. Puteam începe căutările de atunci și să pornim de mai devreme. Controalele sunt esențiale. E nevoie să știi ce urmează să monitorizezi, la ce interval, cât va costa. 

 

INCOTERA s-a născut din dorința de a înființa un centru care să ofere părinților acest start, câștigat măcar în privința timpului alocat pentru binele copilului tău. 

Informație. Avem nevoie să știm ce e de făcut, pentru cât timp, cu ce specialiști. Avem nevoie să știm că începem să construim autonomia copiilor noștri, pentru că asta mă speria cel mai tare: ce se face fără mine? 

 

INCOTERA va fi proiect pilot în București și va cuprinde servicii de INformare despre drepturile copilului și aparținătorului, servicii de COnsiliere profesională prin care vor identifica și dezvolta abilitățile persoanei cu SD pentru ocuparea lui profesională și activități de TERApie cu sfaturi privind consulturile medicale recomandate și activitățile de terapie pentru îmbunătățirea funcției motorii și declanșarea vorbirii. Toate serviciile vor fi în aceeași locație și vor salva mult timp, în avantajul tuturor. 

 

Pentru a exista, centrul are nevoie de toți: de specialiști, de echipamente, de oameni care știu să interacționeze cu pacienții. Centrul are nevoie de fiecare leu pe care îl putem da acestei misiuni, fără să așteptăm statul să își ia timp să o ducă la capăt. Putem direcționa 3,5% prin Formularul 230, fie că suntem angajați sau pensionari.

Putem sponsoriza trimestrial o parte din impozitul pe profitul înregistrat de firmă, impozit oricum încasat de stat integral, dacă nu alegem altfel.

Putem. Mi-am dat 2 ani să o scot la capăt. Pentru că nu-mi dau voie stau, când  știu că pot să o fac.

 

Datele Asociației INCOTERA sunt:

CUI 44012511

contul de lei RO12 BACX 0000 0021 5303 8000 

cont în euro RO82 BACX 0000 0021 5303 8001

 

https://www.facebook.com/incotera/

elena@incotera.ro