„Dacă ești în căutarea fericirii, începe să faci ceea ce iubești și să iubești ceea ce faci!”
De foarte mult timp mă gândeam ce aș putea face pentru a deveni independentă, să nu mai fiu la dispoziția unui angajator, sau a unui șef care de multe ori avea competențe mai slabe decât mine, dar care mă mai și evalua!
După aproape 20 de ani de farma, odată cu mutarea la Sibiu am decis să mă întorc la meseria mea, să părăsesc sfera vânzărilor din industria farma și să fac medicină. Așa că, timp de un an și jumătate am lucrat în departamentul de medicina muncii la Polisano, și în acest timp am devenit consilier Metabolic Balance.
Un an am lucrat în paralel, pe de o parte la Polisano, pe de alta parte după orele de program mă ocupam de activitatea mea în parteneriat cu Metabolic Balance. Dar ce înseamnă Metabolic Balance?
Metabolic balance®, programul pentru echilibrarea metabolismului realizat de medici și oameni de știință germani, vine în întâmpinarea dorinței celor care vor să fie supli, sănătoși și plini de energie. Cu programul metabolic balance®:
- îți adaptezi alimentația la un profil de nutriție sănătos, total echilibrat
- îți reglezi greutatea corporală printr-un plan alimentar personalizat realizat pentru metabolismul tău unic
- arăți mai bine, te simți mai bine și îți protejezi sănătatea de riscurile bolilor asociate cu supraponderalitatea.
Așadar, după un an am luat decizia de a-mi dedica întregul timp activității de consilier! Și mă felicit zilnic pentru decizia luată, pentru că în acest moment fac ceea ce îmi place, și îi ajut pe toți aceea care își doresc să adopte un stil de viață sănătos.
Activitatea de consilier Metabolic Balance presupune pe de o parte realizarea unui plan de nutriție personalizat pentru fiecare pacient, dar și consilierea pacientului pe parcursul a 5-6 luni pentru a monitoriza rezultatele și mai ales pentru a învăța pacientul cum să aplice planul și ce are de făcut după atingerea greutății dorite.
Totodată organizez workshop-uri pentru informarea potențialilor pacienți despre ce însemnă Metabolic Balance și promovez intens activitatea de consilier in mediu online.
Un stil de viață sănătos însemnă alimentație echilibrată dar nu doar atât. Mișcarea e importantă pentru o viață sănătoasă. După reducerea greutății am început să fac mișcare, mai precis am început să alerg. Încet, încet am crescut numărul și intensitatea antrenamentelor, și anul trecut am participat, împreună cu colegii mei consilieri, la competiția de ștafetă semimaraton în cadrul Maratonului Internațional din Sibiu. Și pentru că doresc să îmi depășesc limitele, anul acesta voi participa la cursa de semimaraton în cadrul aceleiași competiții.
Ca antreprenor, mă bucur de flexibilitate în ceea ce privește programul și activitatea, dar cel mai important este satisfacția pe care o simt atunci când ajut un pacient să-și atingă obiectivele de greutate și prin acest lucru își îmbunătățește semnificativ starea de sănătate!
Dr. Iuliana Lambru
CABINET DE PREVENȚIE ȘI NUTRIȚIE
CONSILIERE NUTRIȚIONALĂ PE BAZA UNUI PLAN DE NUTRIȚIE PERSONALIZAT
COACHING HOLISTIC PENTRU ADOPTAREA UNUI STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Telefon programari
0737.525.731
http://iulianalambru.ro/index.php/contact/