Despina Tirtea – Fondator „Lady Prosecco”

Despina Tirtea – Fondator „Lady Prosecco”

Sunt Despina Tirtea si am ales intotdeauna sa lupt si sa reusesc chiar si atunci cand totul parea imposibil.

Imi urmez visurile cu mult entuziasm si implicare, fiind mereu aproape de oameni.

Visul copilariei mele a fost acela de a fi medic asa ca, in anul 2000 am absolvit facultatea de medicina din Bucuresti, pasiunea mea fiind chirurgia generala. Am realizat insa ca asta imi va limita foarte mult oportunitatile de a ma dezvolta si in alte directii.

Timp de aproximativ 15 ani am activat in sanatate umana, piata farmaceutica si de aparatura medicala, am investit foarte mult in dezvoltarea mea iar in 2007 m-am specializat in management (MBA) si am dezvoltat unitati de business in domeniile de mai sus.

Am raspuns in fata a numeroase mari provocari ale vietii, alegand sa ma reinventez ori de cate ori a fost nevoie, lucru invatat si mostenit de la parintii mei.

In urma cu putin timp, am lansat brandul „Lady Prosecco” in cadrul unui eveniment mai mare. Aceasta noua directie vine ca raspuns la o alta mare incercare pe care viata mi-a oferit-o.

Mi-am ales mereu cu grija modelele si am invatat de la cei mai buni, asa ca, incurajata de un bun prieten care este unul dintre cei mai buni oenologi ai vremii, sprijinita de doi oameni extraordinari care imi sunt alaturi si animata de frumusetea Italiei, am ales sa importam si sa promovam una dintre cele mai apreciate bauturi la nivel mondial – Prosecco, vin produs in zona Veneto.

Ne adresam in principal locatiilor si evenimentelor de lux ai caror clienti apreciaza  un produs de calitate precum si acelor locatii care isi asuma efortul de a descoperi si invata impreuna cu noi valoarea si eleganta acestui produs.

Despina Tirtea

Telefon: 0723.257.520

E-mail: office@melida-luxury.ro

www.melida-luxury.ro

Linkedin: https://www.linkedin.com/in/despinatirtea

Facebook: https://www.facebook.com/Lady-Prosecco-640321706471614/