DIANA ALEXANDRA NIȚU – Director Adjunct Generali România, Agenția Pitești 3

DIANA ALEXANDRA NIȚU – Director Adjunct Generali România, Agenția Pitești 3 

Interacțiunea cu domeniul asigurărilor a început în 2007 pe vremea când eram elevă în clasa a XII-a. La momentul respectiv încheiam adeziuni Pilonul II pentru o companie concurentă, care, 3 ani mai târziu, mi-a refuzat solicitarea de angajare întrucât eram prea tânără.

Așa a început cariera mea în Generali. Nu aveam cunoștințe care să îmi creeze un punct de pornire în cariera de consultant, eram încă studentă în anul IV, însă știam că îmi doresc să lucrez într-un domeniu cu program flexibil, care să mă provoace să mă dezvolt personal și profesional, să nu mă limiteze din punct de vedere al veniturilor. Treptat am făcut trecerea către management, iar de anul trecut sunt director adjunct.

În domeniul nostru este vital să iubești oamenii și să fii persoana potrivită la momentul potrivit în viața cuiva. Cei 7 ani în domeniul asigurărilor și al consultanței financiare mi-au arătat că de foarte multe ori o asigurare în care necesitățile sunt identificate corect salvează afaceri și ajută familii în momente în care cred că nu mai există speranță.

Diana Alexandra Nițu
Director Adjunct

Mobil: +40 743 962 542
E-mail: diana.nitu@generali.com

Generali România, Agenția Pitești 3

http://www.generali.ro

 

Generali România este unul dintre primii 10 asigurători locali conform volumului total de prime brute subscrise în 2017 şi face parte din grupul italian Generali. Independent din 1881, grupul este unul dintre cei mai mari asigurători din lume și activează în peste 60 de țări, având un volum total de prime de aproximativ 70 miliarde euro în 2016. Cu cei peste 70.000 de angajați și 55 de milioane de clienți, grupul ocupă o poziţie de lider pe pieţele vest-europene şi un loc tot mai important pe piețele din Europa Centrală și de Est şi din Asia. În 2017, grupul Generali a fost inclus printre cele mai sustenabile companii din lume într-un clasament întocmit de Corporate Knights.

Premiată în ultimii 10 ani pentru calitatea serviciilor și pentru fair-play-ul demonstrat în relația cu clienții, Generali România a primit în ianuarie 2017 distincția de Asiguratorul Anului – Excelență în Relația cu Clienții.