Elite Busines Women la SMART MONEY Summit

 

Antreprenorii și investitorii vor discuta ultimele trenduri de business și economie în cadrul SMART MONEY Summit

SMART-MONEY-Summit-banner-4

Axandu-se pe un concept unic și organizat plecând de la tema “Prepare for the future!”, evenimentul va reuni manageri, antreprenori și profesioniști cu o vastă experiență din cadrul unor instituții și companii de top din România, aparținând unor domenii precum cel antreprenorial, investițional, imobiliar al consultantei de business si al tehnologiei. Participanții vor asista la mai multe prezentari legate de cele mai de actualitate și relevante teme cu care se confruntă stakeholderii din domeniul economico-financiar. Evenimentul este un bun prilej pentru participanții din diverse medii de a împărtăși noutăți și cunoștințe utile, care să contribuie la dezvoltarea ecosistemului economic și al gradului de inovație din București și România.

“Încă de la început anul 2015 a fost o constantă provocare datorată oportunităților de afaceri, modificărilor legislative și riscurilor geopolitice, iar acestea încurajează întâlnirea în cadrul unui asemenea eveniment. Doresc ca prin această primă ediție să surprindem atât “the big picture” cât și detalii esențiale asupra ultimelor trenduri din economie și din mediul de business autohton, astfel încât conferința să fie nu doar un prilej bun de a face networking de calitate cât și de a beneficia de insight-uri utile antreprenorilor, investitorilor și profesioniștilor din domeniul economico-financiar. Abordarea acestui eveniment este una de tipul top-down, temele fiind structurate de la macro spre micro.” a declarat Țiff Cristian Alexandru, Project Manager al SMART MONEY Summit

 

Prezentările speakerilor se vor axa pe ultimele trenduri și modificări din economie:

 

Tudor Irimiea, președinte-fondator Invest Club va deschide conferința prin prezentarea unui survey organizat special pentru acest eveniment, care are menirea de a surprinde sentimentul general despre economia românească.

 

Bursa de Valori București oferă antreprenorilor și companiilor posibilitatea de a se finanța, prin vânzare de acțiuni (equity) sau prin emisiune de obligațiuni (debt). Bogdan Mugescu, Business Development Specialist la BVB va prezenta avantajele și perspectivele sistemului alternativ de tranzacționare AeRO dedicat IMM-urilor și start-up-urilor cu potențial mare de crestere.

 

IMM-urile constituie motorul economiei românești, mai ales că ele contribuie într-o pondere mare la formarea PIB-ului țării. Acestea sunt o sursă importantă de locuri de muncă, contribuie la dezvoltarea spiritului antreprenorial şi inovativ, având astfel un rol crucial în creşterea competitivităţii şi a gradului de ocupare a forţei de muncă. Roxana Nica, Managing Director la KeyFin va prezenta un studiu comparativ privind evoluția IMM-urilor din România, care conține informații esențiale pentru orice investitor.

 

Radu Ciofu, Analist Financiar la Admiral Markets va prezenta principalele perspective macroeconomice internaționale precum și riscurile geopolitice care pot avea impact direct asupra investițiilor financiare sau asupra unor business-uri. Gradul înalt de intercorelare a piețelor, criza din Grecia, conflictele din Ucraina, și alte astfel de evenimente fac o asemenea prezentare să fie foarte interesantă și utilă.

 

Riscul operaţional a fost dintotdeauna o prezenţă semnificativă în orice business iar expunerea la această categorie de risc se înscrie pe un trend ascendent. Dragoș Cabat, Managing Partner RisCo va prezenta principalele metode de a preveni frauda și riscul operațional precum și avantajele aplicației RisCo.

 

Valentin Cismaru, Director de dezvoltare RE/MAX România ne va aduce în atenție un nou model de consultanță imobiliară – listarea exclusivă. Acesta va prezenta avantajele acestui model precum și modalități de a-l implementa în alte business-uri.

 

Networking-ul este cea mai puternică tactică de marketing care poate fi folosită de un individ sau o organizație pentru a accelera și susține succesul. Acesta se referă la a face conexiuni și a construi relații benefice de durată. Bianca Tudor, Fondatoare Elite Business WOMEN și Managing Partener la More Solutions te va învăța tehnici moderne să faci networking eficient pentru afacerea ta.

 

Piața de finanțare a business-urilor este într-o continuă schimbare, mai multe surse fiind disponibile. Tot mai mult accent se pune pe finanțarea alternativă în prezent, dar cum poți știi exact cum funcționează? Mentor si speaker la evenimente dedicate startup-urilor, Florin Mureșan, CEO și fondator Squirrly LTD ne va vorbi din propria sa experiență despre ce înseamnă finanțarea alternativă, precum și despre principalele programe la care poți aplica.

 

România are multe oportunităţi de afaceri şi rămâne o destinaţie atractivă pentru investiţii în sectorul IT și al tehnologiei. Pentru că acest sector este de mare interes, Mircea Vădan, Investment Manager la Seed for Tech ne va propune o oprtunitate foarte interesantă prin care îți vei putea finanța ideea sau startup-ul tech.

 

În încheiere Tudor Irimiea va aduce în atenția participanțiilor nevoia, utilitatea precum și perspectivele cluburilor de investitori în România.

 

 

SMART MONEY Summit 2015 va avea loc în data de 22 octombrie, la Ramada Majestic Bucharest. Prețul unui bilet începe de la 55€ și poate ajunge la 75€, în funcție de perioada de achiziționare. Cei care doresc să rezerve un loc din timp, pot beneficia de oferta de preț “Early Bird”. Evenimentul se adresează antreprenorilor, investitorilor, managerilor, brokerilor, specialiștilor din domeniul economico-financiar, legal, IT și al consultanței.

Evenimentul este organizat cu sprijinul sponsorilor și partenerilor: KeysFin, Admiral Markets, RisCo, Bursa de Valori București, RE/MAX România, Elite Business Women, Seed for Tech, Squirrly LTD, Invest Club, Ramada Majestic Bucharest, Napoca Business, Econosofia – comunitate a Voluntari pentru Idei și Proiecte România, București văzut de sus, Delegato, Microjoburi.ro și UBS Partners.

 

Conferința este moderată de economistul Tudor Irimiea și se bucură de susținerea partenerilor media: Doingbusiness.ro, Jurnalul de Afaceri, Business24, Romania Insider, EconomiaOnline.ro, Techsylvania, Garajul de PR, Olivian.ro, PRwave, Revista Bulevard, inOras.ro, Iași4u, Promo Afaceri, Great News, Business Ladies Club, Stepanadrian.ro, Fara Contabilitate, Mugur Frunzetti, Orasulm.eu, Amcor, Cluj Startups, nemutam.com. Alexandra Denisa Neagoe, Vin si eu, Metropotam Workstickers.ro, Comunicatedeafaceri.ro

 

Despre Evenimentebiz.ro

Evenimentebiz.ro este o platformă dedicată evenimentelor de business și dezvoltare personală din România și nu numai. Principalul ei scop este de a centraliza într-o formă online ușor de folosit, informații despre evenimentele specifice oamenilor de afaceri. Aceasta are o dublă utilitate: atât rol de informare cât și oferirea posibilității de a posta evenimente gratuit de către organizatorii acestora. Printre proiectele evenimentebiz.ro se mai numără și “Workshop: Învață să tranzacționezi la bursă!” precum și evenimentul de lansare Invest Club.

 

Pentru mai multe informaţii despre SMART MONEY Summit:

Țiff Cristian-Alexandru, Project Manager

E-mail: contact@evenimentebiz.ro

Website: smartmoneysummit.ro

Facebook: #SmartMoney2015RO