Elite Business Women în dialog cu doamna Dr. Andreea Jianu, fondator Unique Smile, despre turismul medical stomatologic

   Elite Business Women în dialog cu doamna Dr. Andreea Jianu, fondator Unique Smile, despre turismul medical stomatologic

 

EBW: Ce reprezintă turismul medical stomatologic și cum se promovează Unique Smile în acest segment?

Dr. A. Jianu: Turismul medical presupune întâlnirea echipei cu un pacient ce nu are reședința în România, în vederea efectuării unor tratamente stomatologice. Nu am făcut o promovare în acest sens. Pacienții de acest fel au ajuns la noi prin recomandări venite din partea pacienților existenți. Cea mai bună și reală reclamă, vine din partea celor care deja ne-au călcat pragul.

EBW: Cu ce se diferențiază Unique Smile în piața turismului stomatologic?

Dr. A. Jianu: Nu aș putea spune că este un element definitoriu neapărat pe piața turismului medical. Este vorba de fapt de misiunea noastră, și felul în care ne adresăm fiecărui pacient, fie el din țară sau de peste hotare, fie el caz social sau cu posibilități financiare ridicate. Nu facem diferență în acest sens.

Pentru cei ce vin de peste hotare le putem asigura și planificarea zborului plus transportul local, rezervarea cazării în Sibiu, cât și recomandări înspre obiectivele turistice din zonă. Ne dorim o experiență plăcută pentru aceștia, în timp ce beneficiază și de tratamentele stomatologice.

EBW: Cine sunt pacienții care apelează la turismul medical?

Dr. A. Jianu: În cadrul centrului de îngrijire dentară avem bucuria de a trata atât pacienți români plecați din țară, cât și pacienți străini. Pacienții români se întorc la rudele lor în vacanță, iar cei străini îmbină vizitarea Sibiului ca obiectiv turistic, cu tratamentele necesare.

EBW: Care sunt cele mai solicitate intervenții stomatologice?

Dr. A. Jianu: Majoritatea pacienților apelează pentru tratamente complexe, implanturi și lucrări dentare. Însă pentru a putea înlocui dinții pierduți este important să pornești de la un teren propice: ceilalți dinți prezenți să fie sănătoși, fără carii sau infecții dentare. În consecință în multe situații este necesar să pregătim pacientul prin asanarea cavității orale, abia mai apoi să ne adresăm zonei solicitate de pacient.

EBW: Care sunt pachetele oferite de Unique Smile?

Dr. A. Jianu: Pachetele oferite sunt individualizate fiecărui pacient în funcție de nevoile sale: dacă dorește inclusiv consultanță pentru deplasarea și cazarea în România, sau dorește strict tratamentele dentare. Relațiile cu colaboratorii noștri ne permit un pachet de servicii complex, noi doar suntem liantul în acest sens.

Dr. Andreea Jianu                              

Fondator Unique Smile

http://uniquesmile.ro