Experiențe de business și multe culori la cea de-a doua ediție Elite Networking Club
Joi, 23 iulie, la ora 9:00, la Camera de Comerţ România-Turcia (Str. Austrului, nr. 58), a avut loc Elite Networking Club. Organizat lunar, acest eveniment, marca Elite Business Women, vine cu noutăți la fiecare ediție. De data aceasta, particpantele au aflat secretele unor afaceri de succes chiar de la inițiatorii proiectelor de antreprenoriat și au interacționat într-un spațiu însuflețit de creații vestimentare în culori pline de viață.
Lorelei Nassar, fondatoare 24/7 Dental Clinic, cu experienţă de 20 de ani în domeniul medical dentar le-a împărtășit particpantelor viziunea sa de business – aceea de a crea o clinică stomatologică care să corespundă tuturor cerinţelor pacienţilor, un mediu relaxat în care să se pună accent pe confortul celor care apelează la serviciile clinicii. Secretul afacerii sale constă în crearea unui echilibru între viaţa de business şi viaţa personală.
Într-un spaţiu care a încurajat schimbul de experienţe şi dezvoltarea ideilor de business, Violeta Moisa, fondator al Academiei de Feminitate, cu o experienţă de peste 16 ani în marketing şi comunicare, a subliniat cât de important este să formezi relaţii sănătoase cu oamenii din jur, să rămâi autentic şi să te ghidezi după un anumit set de valori. În acest mod reuşeşti să construieşti în jurul tău o reţea de oameni frumoşi, garantând prin intermediul acesteia profesionalismul şi calitatea serviciilor pe care le oferă afacerea ta.
În cadrul comunității Elite Business Women, antreprenoarele învaţă cum să îşi dezvolte afacerea, axându-se pe profitabilitate şi performanţă. De aceea, Costin Oane, co-fondator BroHouse, a prezentat în cadrul evenimentului o serie de practici de branding culese în 6 ani de activitate. Participantele au aflat cât de important e să se diferenţieze, să îşi construiască unicitatea, pentru a putea să îşi comunice produsul sau serviciul.
Printre invitaţii surpriză s-a numărat Matius Ichim, arhitect de profesie, creator de succes la MATIUS, a ales acum 15 ani, specializarea în arhitectură de retail, domeniu în care a acumulat o experienţă considerabilă prin dezvoltarea de proiecte pentru reţele de retaileri naţionali şi internaţionali ce activează pe piaţa românească. Pentru a te poziţiona pe piaţa de succes a business-ului trebuie “să fii acolo unde sunt şi clienţii tăi, chiar dacă asta înseamnă să stai într-o baracă pe un şantier” povesteşte Matius Ichim.
În plus, antreprenoarele prezente la eveniment au avut ocazia să schimbe câteva impresii și să beneficieze de o experiență senzorială datorită prezenței brand-ului Colors of Love, creat pentru femeile care își doresc să se bucure de piesele vestimentare pe care le poartă și să încânte și pe alții din jurul lor. Participantele s-au bucurat de creațiile Cristinei Lepadatu, iar culorile deosebite s-au potrivit cu poveștile împărtășite de speakeri într-o zi toridă de vară.
Elite Business Women este o comunitate a femeilor antreprenoare, unde au ocazia să se cunoască, să interacționeze și să vorbească despre modelul de business care le-a adus succesul. Poveștile lor se găsesc atât pe site-ul elitewomen.org, cât și în Catalogul de Business, deocamdată doar în variantă digitală. Proiectele de antreprenoriat promovate au în spate povești frumoase și valori autentice, care pot aduce o anumită schimbare în domeniul în care se regăsește business-ul.