Expresivitatea vorbirii cu Alexandru Agarici
De ce-ai veni să mă asculți, în fapt să te asculți?
Știi deja că prin comunicare punem în mișcare totul. Încă nu am digitalizat pe de-a-ntregul comunicarea. Încă ne mai privim în ochi când comunicăm, iar ceea ce citim sau simțim în ochii celui ce ne ascultă denotă încrederea, simpatia sau iubirea.
De ce să vii la conferința din 30 mai sau la cursul de Expresivitate a Vorbirii? Pentru că vei avea parte de o perspectivă radical schimbată. Nu o spun eu, o spun cei ce participă la conferințele, cursurile mele sau, care pur și simplu stau de vorbă cu mine.
Nu aștepta să-ți spun în ce constă diferența, pentru că eu nu mi-am propus să fiu diferit, autentic, așa cum cred că i-ar plăcea oricui să fie. Pot doar să-ți garantez că temele de discuție, valorile, tehnicile și metoda Expresivității Vorbirii în sine e concluzia a peste 25 de ani de pedagogie, scenă lirică, dramatică, film, televiziune, radio, media training și multe altele.
Am să-ți spun povestea mea, ce duce mai departe povestea mentorilor mei. Unii dintre ei total necunoscuți publicului larg, însă la fel de valoroși, dacă nu, chiar mai valoroși în domeniul lor ca cei pe care acum îi ajută marketingul.
Mă bazez pe statistică să-ți spun că de la Conferința din 30 mai vei pleca cu speranță și energie. Există zone tabu în comunicare: talentul, autenticitatea, sinceritatea, intutiția, charisma, simpatia, naturalețea, vocea și multe altele. Tot statistic am să-ți spun că până acum e foarte posibil să nu crezi că poți face ceva concret pentru a le avea. Speranța o vei recăpăta când vei înțelege că ai acces la ele, la varianta ta de succes în comunicare.
Comunicarea are aceleași reguli în business sau în viața privată. Uite o afirmație care te poate contraria.
Te aștept la conferința din 30 mai nu pentru a-ți rezolva șamanic, printr-un cuvânt sau o atingere toate problemele, ci pentru a-ți da vestea bună că singur le poți gestiona. Cu muncă, perseverență și entuziasm. Eu am să-ți fiu aproape.
Fii o versiune mai bună a ta cu fiecare zi.
„Vorbește în așa fel încât ideile să le rămână în minte și tu, în suflet.” – Alexandru Agarici
Înscrierile aici: https://goo.gl/forms/g1gN4UnbdQcZTf7T2
Contact: Ella Gheorghioiu – Ambasador Elite Business Women Sibiu & Event Planner Sibiu Events
Sibiu Events
Telefon: 0742575526
Email: sibiuevent@gmail.com