Bine te-am găsit! Sunt Florentina Gionea și sunt Life Coach Spiritual. Misiunea mea este să ajut sufletele să aplice energia divină în viața de zi cu zi pentru a obține abundență, relații împlinite, vindecare sau evoluție spirituală.
În ultimii 10 ani mi-am dezvoltat capacitățile spirituale și clarvederea. Aceste capacități le folosesc în ajutorul oamenilor deschisi spre spiritualitate. Pot citi informații din trecut, prezent sau viitor și pot comunica cu sufletele persoanelor plecate dincolo. De asemenea, lucrez cu tehnici avansate de materializare.
Nu am avut dintotdeauna aceste capacități, mi le-am dezvoltat în cele peste 15.000 de ore de practică spirituală și inițierea în peste 30 de terapii holistice. Acum misiunea mea este să îi îndrum și pe cei care caută evoluția spirituală și să-și dezvolte capacitățile. Astfel am creat Comunitatea Oamenilor Spirituali și Abundenți. O comunitate care îmbină energia spirituală cu cea materială. Cred cu tărie că toți oamenii spirituali merită să fie și bogați, pentru că astfel contribuie la o lume mai bună. Aici poți vedea mai multe detalii despre comunitate – https://bit.ly/3iteQPr
De-a lungul anilor am dezvoltat mai multe programe și cursuri cu bază spirituală pe:
Relații de cuplu, Evoluție Spirituală, Feminitate, Abundență.
Cel mai mult mă bucur când oamenii mă contactează și îmi povestesc transformările din viața lor în urma lucrului cu mine de la a-și găsi job-uri mai bine plătite, în a-și materializa case, vacanțe, mașini până la excelență în business.
De asemenea, ofer și foarte multă informație gratuită pe canalele personale de social media. Mă poți urmări cu drag aici:
Facebook – https://www.facebook.com/FlorentinaGionea1
Instagram – https://www.instagram.com/florentina.gionea/
Youtube – https://youtube.com/c/FlorentinaGionea