Fonduri europene de maxim 200.000 euro pe programul POR 2.1

Fonduri europene de maxim 200.000 euro pe programul POR 2.1

Pe 6 mai 2019 s-a publicat ghidul pentru Programul Operațional 2.1 care acordă o finanțare nerambursabilă de 90%, de maxim 200.000 euro, cu o alocare financiară de 77,44 milioane euro.

Sesiunea de depunere proiecte se deschide pe 8 iulie 2019. Prin urmare, cei care doresc să aplice trebuie să aibă pregătită documentația.

Sunt eligibile companii cu minim 1 an fiscal de activitate, care au înregistrat profit pe 2018, cu 0-9 angajați și care doresc să facă investiții în mediul urban.

Regiunile eligibile pentru finanțare sunt Nord-Est, Sud-Est, Centru, Sud-Vest și Vest. Celelalte regiuni nu mai sunt eligibile pentru acest apel.

Chiar dacă sediul social este într-o regiune neeligibilă, se poate aplica pentru investiții în zonele eligibile declarând un punct de lucru.

La momentul depunerii societatea trebuie să dețină terenul, liber de sarcini și un deviz, plus certificate de urbanism, în cazul proiectelor cu construcții sau contract de comodat sau de chirie pe minim 5 ani, în cazul celor care solicită fonduri doar pentru achiziția de echipamente.

Proiectele se depun pe platforma MYSMIS. Administratorul societății trebuie să își cumpere semnatură electronică, deoarece fiecare document se încarcă doar semnat electronic.

Întrucât este ultima alocare financiară pe perioada 2014-2020 pentru microîntreprinderi, companiile trebuie să pregătească riguros documentația, căci următoarele fonduri, aferente perioadei 2021-2027 vor fi disponibile, probabil în 2022-2023.

Companiile care doresc să afle dacă sunt eligibile pot trimite codul unic de înregistrare (CUI) al firmei și un rezumat al proiectului de investiții prin email la roxana.mircea@fonduri-europene.tel, sau pot suna la 0755.046.434.

Despre REI Finance Advisors

REI FINANCE ADVISORS este o companie specializată în elaborarea şi implementarea proiectelor de investiții atât pe fonduri europene cât și pe scheme de ajutor de stat.Suntem alături de clienții noștri și îi ajutăm să identifice cele mai bune soluții pentru proiectele lor. Cu o experiență de peste 10 ani în acest domeniu, specialiștii noștri cunosc foarte bune mecanismele fondurilor nerambursabile, alegestiunii eficiente a relației cu autoritățile publice și au acces o rețea puternică de contacte în domeniul financiar. Aflați mai multe despre echipa și serviciile REI Finance pe www.reigrup.ro