Fundația Nadia Comăneci a pus în scenă un nou spectacol magic: Feeria Dansului – Ediția a IV-a

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Fundația Nadia Comăneci a pus în scenă un nou spectacol magic:

Feeria Dansului – Ediția a IV-a

Vineri, 15 iunie. Ultima zi de școală. Dar pentru 170 de copii, poate cea mai importantă zi din anul școlar. Ziua în care aveau să urce pe scena Sălii Rapsodia din centrul vechi al Capitalei, într-un spectacol impresionant, organizat de Fundația Nadia Comăneci: “Feeria Dansului – Ediția a IV-a”.

Am ajuns la teatru cu puțin timp înainte de ridicarea cortinei. Sala era deja arhiplină. Părinți, bunici, dar mai ales copii. Zeci de fetițe în rochițe colorate, cu cocuri și codițe, elegante și mândre în ținutele lor de spectacol. Puteai ghici deja că sunt împărțite pe grupe, pentru că unele rochițe erau galbene, altele albe, altele verzi. Și multe aveau pe umeri pene. Aveam să aflu mai târziu că niciun detaliu din rochițele lor nu era întâmplător. Și că nici băieții prezenți în spectacol nu sunt mai prejos în eleganță și stil.

La primul gong au început șușotelile. Și parcă m-am molipsit și eu cu emoția și nerăbdarea care se simțea în atmosferă. Încă un gong. Toată lumea și-a ocupat locurile în sala. La al treilea gong s-a ridicat cortina.

Corul MiniMe a deschis seara de gală

Mă așteptam la un amfitrion. Dar pe scenă, câțiva copii vesel îmbrăcați au început să umple sala cu glasurile lor calde. Cât curaj!, mi-am spus. Să poți să cânți în fața a 500 de oameni, fără vreo introducere, fără cuvinte sau aplauze de încurajare. Doar la marile concerte solistul intră pe scenă cântând direct. Dar în fața mea erau acum niște copii. Care se comportau ca niște adevărați profesioniști. Abia după cele trei melodii interpretate – Cântă cucu, For the Beauty of the Earth și Samba florilor – am ghicit emoțiile lor. Și mai tare i-am aplaudat și i-am admirat când am aflat că acești copii, membri ai Corului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci, au format acest grup de scurt timp și sunt pentru prima dată pe o scenă în această formulă, sub bagheta prof. dirijor Florentina Brescanu.

Corul MiniMe este un vis devenit realitate. De mult timp cochetăm cu această idee și ne bucurăm că am reușit să punem bazele unui nou cor de copii. Din nefericire, nu toți copiii din cor au putut fi prezenți la spectacol, fiind sfârșit de an și având și nenorocul unei epidemii de varicelă prin școli și grădinițe, dar cei nouă care au evoluat s-au comportat exemplar. Sunt tare mândră de ei!”, ne-a povestit la final Florentina Brescanu, care lucrează cu cei mici de doar patru luni.

Feeria Păsărilor – grație și eleganță la superlativ

După așa o introducere, seara se anunța cu adevărat specială. Și așa avea să fie. Peste două ore de splendoare!

Rând pe rând, au urcat apoi pe scenă, 9 grupe de dans și balet. Fiecare – așa cum ghicisem dinainte de spectacol – în altă culoare. Pentru că fiecare grupă întruchipa o altă pasăre. Această ediție a Feeriei Dansului a avut ca temă Feeria Păsărilor, iar pe scenă am admirat lebede, păsări paradis, canari, papagali, părăsi flamingo, colibri, berze, păuni și păsări phoenix. Fiecare la fel de grațioasă, la fel de talentată și încântătoare.

Cei mai mici dintre ei au evoluat alături de coregraful spectacolului Viviana German-Potlog, dar cei mari au fost impecabili, singuri pe scenă, ca adevărați dansatori și balerini cu mulți ani de experiență pe scenă. Fabuloși!

Nici nu știu cum a trecut timpul. Simțeam doar cum încep să mă usture palmele de la aplauze. Dar nu mă puteam opri. Nici la finalul coregrafiilor, nici la momentul de premiere – pentru că fiecare copil care a urcat pe scenă a fost răsplătit cu trofeu, diplomă și cadouri oferite de partenerii spectacolului –, nici la finalul serii, când toți copiii implicați în Feerie au urcat pe scenă pentru a-i dărui coregrafului câte un trandafir. O imagine de vis!

Sunt foarte mândră de copiii mei! Fiecare este o bucurie pentru mine, ei sunt fericirea mea! Sunt copii care au fost prezenți pe scenă la toate cele șapte feerii pe care le-am făcut în ultimii patru ani, copii care au crescut frumos și au evoluat fantastic și care chiar sunt niște profesioniști pe scenă. Și sunt și copii care au urcat pentru prima dată pe o scenă și care s-au descurcat exemplar, au făcut față emoțiilor extraordinar de bine. Pe toți îi iubesc enorm! Și sunt onorată că îi antrenez, că ei și părinții lor au încredere în mine și dăruirea cu care lucrez cu copiii lor. Sunt tare norocoasă!, ne-a spus Viviana German-Potlog după ce s-a lăsat cortina.

Fundația Nadia Comăneci, o echipă inimoasă

O altă mare surpriză a acestui spectacol a fost să aflu că în spatele minunatei Feerii se află trei oameni: coregraful Viviana German-Potlog, managerul de proiect Iuliana Roca și vicepreședintele fundației Virgil Munteanu.

170 de copii pe scenă. 500 de oameni în sală, cu locuri alocate anterior. 170 de trofee, diplome și de trei ori mai multe pungi cu cadouri pentru copiii participanți, cadouri oferite cu sprijinul a peste 20 de parteneri ai spectacolului – Orange Romania, PepsiCo Romania cu brandurile Prigat si Roua muntilor, Farmec, Gerovital, Boromir, Alka, Unirea de la Orkla Foods Romania, 7Days de la Chipita, DeSilva cu brandurile Leibniz, Knoppers, Mamba si Smile Gummi Softies, PanFood, Eisberg, Green Cola, Fabrica de Sandwichuri, Delicatese Florescu, Editura Integral, Constructii Erbasu, Bondoc si Asociatii, Thea Store si The Flower Society. Muzică, costume, nenumărate detalii. Trei ore de magie.

Te aștepți ca în spatele unui astfel de eveniment să fie o armată de oameni.

Aștia suntem! Nici o mână de oameni! Dar cum povestea spune că Făt-Frumos creștea în trei zile cât alții-ntr-un an, așa și noi, trei oameni reușim să mutăm munții din loc și să ducem la bun sfârșit, cu succes, cel puțin două mari spectacole pe an. Este foarte mult de muncă, efortul din spatele unui spectacol de o asemenea anvergură este uriaș; dar suntem o echipă care nu face niciodată lucrurile pe jumătate, care face totul cu plăcere și dăruire, pentru că iubim copiii, iar copiii noștri de la MiniMe merită toată implicarea noastră”, a declarat Iuliana Roca, Project Manager în cadrul Fundației Nadia Comăneci.

Primul spectacol Feeria Dansului a avut loc în iunie 2015, cu aproximativ 70 de copii. În fiecare an, numărul copiilor participanți la cursurile de dans și balet din cadrul programului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci a crescut treptat, astfel că Feeria din această vară a ajuns la 170 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani protagoniști. Iar succesul muncii lor și a echipei Fundației Nadia Comăneci se vede și în numărul de parteneri care s-au alăturat: Orange România, PepsiCo România cu brandurile Prigat și Roua munților, Farmec, Gerovital, Boromir, Alka, Unirea de la Orkla Foods România, 7Days de la Chipita, DeSilva cu brandurile Leibniz, Knoppers, Mamba și Smile Gummi Softies, PanFood, Eisberg, Green Cola, Fabrica de Sandwichuri, Delicatese Florescu, Editura Integral, Construcții Erbasu, Bondoc și Asociații, Thea Store și The Flower Society. Spectacolul s-a bucurat și de susținerea unor parteneri media: Evenimentul Zilei, Elite Business Women, Revista Femeia, Smart and Happy Child și Scrieri Felurite.

Pentru prima dată, Feeria Dansului a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Fundației Nadia Comăneci, unde puteți urmări și acum înregistrarea pentru a vă bucura de un spectacol extraordinar. Poate, cine știe, vă încurajați copiii să facă primii pași de dans și balet.