Gio Tara – Owner Trail Trips & Membru Onorific EBW
Sunt Gio Tara, un mare susținător al României ca destinație turistică, Mamă și Antreprenor în turism.
Cred că suntem suma obiceiurilor noastre, o suma de influențe, de la temperamentul cu care ne-am născut, mediul în care am crescut, familia care ne-a educat, școlile în care am studiat, cărțile pe care le-am citit, oamenii cu care ne înconjurăm, lucrurile pe care le ascultăm, valoarea pe care ne-o dăm. Astfel eu am avut șansa să-mi dezvolt o iubire pentru călătorii, natură, meșteșug și neam care mi-a îndrumat pașii către business-ul actual.
Obiectivul meu este să aduc turișți în România, care să ne vădă țara așa cum o știm noi de frumoasă, cu peisajele deosebite și destinațiile unice în Europa și în Lume, să cunoască ospitalitatea românească și meșteșugul românesc și să guste din “viața satului” care, în țările tot mai dezvoltate, piere, pe zi ce trece. Turiștii trebuie aduși în natură și în spațial nostru rural și educați la nivel turistic despre ce înseamnă România.
Am început să lucrez în turism în 2008, într-o agenție de turism din Timișoara, în timpul facultății, apoi a urmat să mă dezvolt pe zona HoReCa. Ca antreprenor am în momentul de față aproape doisprezece ani de experiență în turism atât în zona de călătorii cât și în HoreCa, iar în ceea ce privește antreprenoriatul bifez o experiență de zece ani.
Atunci când am început primul business antreprenorial, GIO Studio, am realizat că am o chemare și către antreprenoriatul social, deoarece îmi doream să cresc oamenii care aveau aceeași pasiune cu mine – creația artistică sau meșteșugărească; îmi doream să creez o comunitate în care să educ publicul în privința obiectelor de artă, bijuteriile, decorațiunile, jucăriile, articolele de modă lucrate manual, vroiam ca cei care ne văd să ne înțeleagă și să aprecieze munca noastră la adevărata ei valoare.
Voiam să scot handmade-ul românilor în față, să fie apreciat și cumpărat conform orelor de muncă și talentului aferent. Voiam ca lumea să înțeleagă că handmade-ul are valoare, nu (doar) preț. Astfel, în 2015 am înființat Eticheta Handmade, o asociație dedicată promovării artiștilor și artizanilor români, a meșteșugurilor româneșți și a educării publicului admirator.
Am realizat 4 evenimente care au avut de la una până la 3 zile de eveniment, în care am promovat artiști și meșteșugari care și-au prezentat și vândut produsele, au susținut concerte și au avut oportunități de networking. Am fost preluați instant de media și am creat potențial de dezvoltare, cu rezultate imediate, pentru antreprenorii creativi din Sibiu.
Trail Trips este business-ul pe care îl dezvolt împreună cu soțul meu, din pasiune pentru natură, locul în care suntem, dezvoltarea comunităților locale și din dorința de a oferi lumii să guste din România autentică, din sentimentul pe care ți-l poate da o experiență rurală, căci “veșnicia s-a născut la sat”. Suntem pe piață din 2018, aducând în țară peste 200 de turiști, având în vedere că ne-am început activitatea foarte nișat, oferind doar servicii de ghidaj montan și avansând, un an mai târziu, la statutul de Agenție de Turism Organizatoare, axați exclusiv pe Incoming. În 2019 ne-am rebranduit și ne-am extins oferta turistică, începând colaborări pentru a oferi turiștilor experiențe deosebite în România.
În momentul de față avem 4 tipuri de oferte, experiențe în turism activ și ecoturism și urmează să dezvoltăm oferta cu încă 4 tipuri, precum experiențe gastronomice locale, cultură rurală și ancestrală, experiențe fotografice, adrenalină. Poate pare că avem un număr mic de colaborări, însă testăm fiecare experiență, cunoaștem personal fiecare activitate și fiecare colaborator, deoarece căutăm să ne dezvoltăm exclusiv prin calitate în detrimetrul cantității.
Ne propunem pentru 2020 să promovăm, în continuare, România ca destinație turistică, pornind de aici, din inima țării-denumită Sibiu și să aducem astfel 400 de turișți străini unici, interesați de ofertele noastre. Voi îmbina cele două pasiuni ale mele și proiectele antreprenoriale astfel încât să dezvoltăm zonele rurale din Mărginimea Sibiului, promovând meșteșugurile zonei, obiceiurile, gustul și aspectul.
Îmi închei anul făcând parte din echipa Elite Business Women, ca Membru Onorific, iar asta se întâmplă datorită faptului că părinții m-au susținut în ceea ce mi-am dorit să fiu – independentă; astfel m-au îndrumat catre un curs de antreprenoriat feminin în 2013 și m-am bucurat să văd, de-a lungul timpului cum, în România, femeile au reușit dezvolte afaceri proprii, fiind într-o țară în care mentalitatea este, încă, mult diferită de restul Europei, în condiții precare de sprijin și oportunități.
Fiecare femeie are o idee proprie despre antreprenoriat, mai mult sau mai puțin talent în asta, însă un mare avantaj prin atenția la detalii și atenția distributivă, iar prin muncă consecvență și asumată, fiecare poate reuși, oricare i-ar fi motivul de baza.
Viziunea mea în ceea ce privește antreprenoriatul este că împreună ne putem dezvolta eficient și eficace, într-un ritm alert, luând în considerare antreprenoriatul colaborativ, pe care eu l-am practicat din inerție și a dat rezultate și cred, la fel de mult, în cross-marketing, de asemenea un lucru pe care ar trebui să îl practicăm, cu toții, mai des!