Încetinește, dar nu opri

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Criza – ceea ce ne așteaptă inevitabil.
Vor avea de suferit toți. Însă…!

Ești ANTREPRENOR?
Nu opri procesele, oricât de greu va părea. Încetinește-le, dar nu le opri.

Continuă să faci publicitate, rămâi în vizorul potențialului client. Isteria se va sfârși în câteva luni, iar când procesele vor porni din nou, când lucrurile vor reveni la normal, clienții vor apela la produsele sau serviciile tale din nou.

Dispariția totală, fie ea și argumentată de situația creată, te va costa bugete enorme pentru a reveni în joc.

Acum ai șansa să decizi care oameni să rămână în echipă și cine din ei profitau de situație.

Tot acum ai timp să faci ordine în procese. Ceea ce a fost amânat mult timp, astăzi poate fi făcut în liniște.

Cu banii va fi o problemă. Nu pentru că ei nu sunt, ci pentru că nu circulă. În lanțul achitărilor, dacă un inel se rupe, suferă întreg sistemul. Cineva nu procură o vacanță, din acest motiv, compania nu poate să achite pentru serviciile de marketing agenției, iar cei din urmă nu pot achita chiria, ceea ce generează imposibilitatea achitării unor salarii, care nu vor permite achitarea grădiniței, iar asta nu permite achitarea… Înțelegi ideea.

Soluția? Discută cu furnizorii, discută cu prestatorii, negociază tranșe, achită parțial, dar în nici un caz nu opri procesul. De tine depinde un întreg sistem și tot la tine acești bani urmează să ajungă într-un final.

Un alt avantaj din izolarea temporară este autoinstruirea. Slavă internetului, astăzi la un click distanță ai posibilitatea să accesezi orice informație utilă. Să recunoaștem, după această criză vor rămâne cei mai pregătiți și imuni. E șansa ta. Diletanții vor dispărea ca roua la miez de zi.

Ești ANGAJAT?
În ultimii 5 ani de cursuri am tot spus că trăim timpuri de aur pentru cei care lucrează la salariu. La cât de mare era cererea de forță de muncă și la cât de mică era oferta, prea mulți își primeau banii nemeritați.

Acum, în doar câteva luni lucrurile se vor schimba dramatic. Și dacă nu ești cumătrul nașului, fratele finului sau unul din cei mai buni din echipă, ești în lista celor care vor sta pe scaunul de rezervă.

Cine va rămâne în joc? Cel mai pregătit, cel care vrea să muncească, cel care nu poate să nu facă bine jobul și care crește și se dezvoltă.

DA! Puteai începe asta mult mai devreme, dar atunci nu vedeai sens, și așa totul era bine. De azi nu va mai fi la fel.

Crizele au fost și vor mai fi. Cel puțin odată la zece ani, ca să nu ne pară viața prea dulce. Iar până vei ajunge să fii generatorul lor (pentru cei cu teoriile conspiraționale)ADAPTEAZĂ-TE.