Loredana Vaslescu, Travel Manager Sweet Fly: ”Nu am vândut 2 vacanțe la fel, toate se pliază pe dorințele clienților”

 Loredana Vasilescu este Travel Manager în cadrul Sweet Fly, companie de travel pe care a fondat-o în anul 2007, împreună cu soțul ei.

Venim cu câteva detalii despre cum se construiește și menține o astfel de agenție, dar și bune practici din domeniul travel, în interviul special de mai jos:

EBW: Cum a început povestea Sweet Fly? 🙂

Loredana V.: În 2007, când am decis să mă alătur soțului meu, mi-am dat seama că am ales cel mai frumos, provocator și interactiv domeniu –  turismul.

EBW: Ce produse sau servicii puneți la dispoziție?

Loredana V.: 75% din cifra de afaceri este provenită din turismul de business: bilete de avion, cazări, transferuri, rent-a-car, asigurări medicale. Pentru vacanțele private, punem accent pe calitatea serviciilor oferite, încercând să nu facem niciun compromis în defavoarea clientului. Ne dorim ca mereu sa oferim vacanțele cele mai ieftine din piață. Avem aceeași parteneri pentru chartere de 12 ani care s-au încadrat exigențelor noastre și ai clienților noștri.

Pentru turismul de leisure, avem anul acesta în portofoliu vile de lux atât în Europa cât și pe destinații exotice. Vilele pot acomoda grupuri de prieteni, au servicii de curățenie inclusă, opțional de transferuri, pot avea la dispoziție un chef bucătar sau servicii spa (masaje sau diverse terapii).

EBW: Cum vă promovați afacerea?

Loredana V.: Am crescut business-ul într-un mod natural, nu am folosit nici un mijloc de marketing pentru promovare. Am crescut progresiv, cu ajutorul recomandăriilor clienților și partenerilor noștri.

EBW: Cum arată cultura organizațională în firma dvs.? Mediu de lucru friendly, strict, etc? Ce căutați într-un angajat?

Loredana V.: Suntem atenți la dorințele clienților, suntem pro activi și răspundem în timp scurt la solicitări.

Respectăm proceduri interne pe care le implementăm în funcție de nevoile apărute. Mediul de lucru este unul foarte relaxat. Funcționăm la fel de bine și când suntem la birou dar și în vacanțe.

EBW: Ce este unic la Business-ul dvs.?

Loredana V.: Faptul că ofertele oferite sunt unice și personalizate pentru fiecare client. Nu am vândut 2 vacanțe la fel, toate se pliază pe dorințele clienților.

EBW: Ce responsabilități aveți ca business owner?

Loredana V.: Prima responsabilitate este de a oferi calitate și de a te documenta permanent cu tendințele pieței.

EBW:  Ce v-a făcut să alegeți acest tip de business?

Loredana V.: Mi s-a părut unul dintre cele mai provocatoare, ne place să călătorim și iubim ceea ce facem.

Așadar, Loredana Vasilescu și soțul ei au început business-ul Sweet Fly dintr-o pasiune ce i-a purtat departe, la fel ca zborul cu avionul 🙂

Atenția la dorințele clienților, ofertele unice și timpul scurt de răspuns la solicitări sunt câteva dintre aspectele care fac diferența dintre o agenție de turism bună și una excepțională.

Tu ți-ai programat următoarea vacanță? 🙂

Detalii suplimentare:

https://www.facebook.com/sweetfly.ro

www.sweetfly.ro