Madalina ȘTEFAN

Când criza devine oportunitate în antreprenoriat

Antreprenorii se adaptează contextelor. Construiesc acele lumi posibile, iar atunci când construiești o afacere te gândești la toți jucătorii din piața, integrativ, fie că este vorba de angajați, parteneri, clienți sau de stat.

Cum v-ați prezenta?

 

Cine sunt eu? Sunt fondatorul Cartobello, Mădălina Ștefan. Sunt un om cu o misiune – să ofer o tresărire de bucurie clienților atunci când primesc un produs, un cadou. Am traversat cu această misiune prin tot ce a însemnat evoluția Cartobello. Am început cu o dorință, iar dorința aceea, acum ani de zile,  era ca fiecare om din România să aiba o cutie de cadou sub brad. 

Mădălina Ștefan, este un om care aduce împreuna alți oameni, companii, din dorința de a crea valoare pentru client. Știu că toți antreprenorii fac asta. Nu cred că aici poate fi vorba de acel point of difference, dar atunci când am construit afacerea, m-am gândit la toți jucătorii implicați: la clienți, angajați, parteneri și la stat. De ce la Stat? – pentru că taxele pe care le plătesc îmi aduc o stradă mai bună, un parc sau servicii medicale. Este un sistem la care contribuim toți pentru un mediu mai bun.

Faceți o descriere sau definiți activitatea dumneavoastră.

Astăzi, Cartobello, produce cutii personalizate pentru branduri mici și mari, care vând online produsele lor și pentru companii care aleg să ofere mici momente de bucurie partenerilor.

Ne place să facem lucrurile ușoare, frumoase și predictibile pentru cei din jur.

Clienții noștri au nevoie de predictibilitate. Respectăm cu strictețe termenele de livrare și calitatea produsului finit, iar dacă este ceva greșit, refacem comanda fără vreun cost suplimentar pentru clienți. Pentru a veni și mai mult în întâmpinarea nevoilor acestora, am creat un configurator on-line – în cateva minute află cât costă și ce cutii personalizate li se potrivesc.

Dacă mă uit retroactiv, în 2000 când am început prima afacere, aveam 3 metri pătrați. Când vorbeam cu alți antreprenori, îmi spuneau că sunt idealistă. Eu vroiam să schimb lumea metru cu metru. Știam ca stă în puterea mea să schimb 3mp  și așa am ajuns la peste 2000 de metri pătrați.

Fluxul de valoare pe care l-am creat în 2000 a fost pentru producători, pentru clienți, pentru micii întreprinzători care voiau să aducă valoare în piață și același lucru m-a entuziasmat și în 2019 când am trecut la cutiile personalizate pe care le producem acum

Ce culoare are povestea carierei sau afacerii dumneavoastră?

 

Turcoaz. Este culoarea mea preferată. Îmi place să cred că antreprenorii crează contexte și construiesc acele lumi posibile. În cartea sa „Descoperirea organizațiilor viitorului” Frederick Laloux face o radiografie a evoluției organizațiilor de la structuri ierarhice stricte la entități autonome, le analizează cu mare atenție. Fiecărei etape de evoluție îi este alocată o culoare  – eu m-am identificat atât la nivel personal, cât și la nivelul afacerilor pe care le dezvolt, cu turcoaz. Aceasta este culoarea carierei mele, îmi construiesc afacerile către organizații turcoaz.

Apoi, dacă este să mă gândesc la 3 cuvinte care definesc afacerea mea, povestea afacerii mele, aș spune: oameni, bucurie și rezultate.

De ce oameni? Deși lucrăm pe sisteme, deși lucrăm pe procese, deși lucrăm remote – fiecare om din echipă are o contribuție și își poate lăsa amprenta în fluxul de lucru, în ceea ce înseamnă evoluția companiei. Să poți gestiona în acest mod compania, echipa, eu fiind responsabilă de marketing și vânzări în sistemul care susține brandul Cartobello, este necesar să ai o foarte bună comunicare cu cei alături de care lucrezi.

Prin comunicare, construim realități. Modul în care gestionăm interacțiunea dintre noi și clienți, definește brandul și fiecare om din echipă are șansa de a aduce valoare.

Oamenii și Bucuria?

 

Da. Este acel moment de surprindere când deschizi o cutie. Când furnizorul tău îți trimite mostre, gratuit, sau când acesta devine sfătuitorul tău și îți spune că nu este încă momentul sâ investești în cutii. Suntem un partener de drum pentru angajați, clienți, parteneri.

Prin bucurie înteleg predictibilitate. Fiind furnizor trebuie să ne asumăm că asta facem. Aducem valoare și livrăm ceea ce am promis. Ne dorim să fim în lanțul de valoare al companiei pentru care lucrăm.

Împreună – oamenii și bucuria pe care ți-o dă predictibilitatea, generează rezultate. Cutiile personalizate sunt astfel o cale prin care susținem impactul pozitiv al brandurilor.

Întrebare: Care erau viziunile dumneavoastră în copilărie/adolescență și care sunt acum? Se regăsesc în ceea ce ați construit azi? Ați avut momente grele în viața de antreprenor? Ce sfat ați da unui viitor antreprenor?

 

Mi-am dorit să creez frumosul înca din copilarie, adoram să citesc și îmi plăcea să fie totul în ordine.

Viziunea de atunci era despre:  ordine și frumos.

Am înțeles mai târziu că este și despre transformare, adaptabilitate, inovație – poți pleca azi de la un lucru mic, cei 3mp, și să ajungi mare – sau să pornești un lucru mic, dar cu o valoare adăugată mare.

Revenind la cele doua cuvinte definitorii pentru copilărie / adolescență – frumos pentru că vine din ordinea lucrurilor, pentru că fiecare dintre noi este important acolo unde este – omul sfințește locul.

Pentru mine și când construiesc afaceri, este o chestiune de ordine și nu mă refer la a face curat. Eu văd afacerile în fluxuri de lucru. Îmi place să descopăr unde există probleme și acolo să intervin și să rezolv.

Antreprenoriatul este ca un roller-coaster – am avut multe momente dificile în cariera mea, dar m-a ajutat să răzbat o calitate dobandită – reziliența – și, în timp, disciplina.

La începutul carierei de antreprenor, căci nu am fost niciodată angajat, mi-a fost greu înainte să îmi fie clar, îmi era greu să transmit viziunea mea către angajați.

Oamenii se uitau la mine pentru direcții și datorită lipsei de claritate, de a înțelege ce este necesar, nu le puteam oferi claritate. Nu îmi era clar care este rolul meu de antreprenor în companie. Făceam la întâmplare roluri operaționale – recrutare, operațional, livrare.

Acum, după ani de experiență și lecții învățate, pot spune că este crucial să nu scalezi haosul. Asta înseamnă să îți iei timp să gândești business-ul, planul de afaceri, să știi clar care este diferențiatorul sau care sunt punctele tale forte raportat la competitori, ce aduci valoros.

În 2019, când am schimbat direcția de business, mă străduiam să cresc de cațiva ani și mă împotmoleam. Așa am început să testez categoria de cutii personalizate. Atunci mi-am dat seama că există ceva care se repeta cu primii clienți din aceasta zonă  – feedback-ul lor era  – „Sunt fericit/ă că v-am gasit.” Mă motiva bucuria lor.

Lovitura dată de criza sanitară – producția de cutii de cadouri a scăzut cu 90% –  mi-a scos în cale oportunitatea, m-a ajutat să cresc categoria de cutii personalizate. Pandemia a marcat intrarea în cea de-a treia fază de business pe care am făcut-o la Cartobello – prima fiind centrele specializate de ambalat cadouri și apoi  distribuția de cutii cadouri la nivel național.

Pe scurt piața cerea cutii personalizate, livrate în cantități mici, livrare rapidă, interacțiune digitală și calitate – Cartobello le oferă pe toate.

Așa că pot spune că ceea ce îmi doream să ating până acum, am atins. Urmează alte proiecte unde îmi doresc să ofer ce am mai bun.