Mini interviu cu Daniela Bosoi, Owner Shabby & Charm

Mini interviu cu Daniela Bosoi, Owner Shabby & Charm

 

 

  1. Sunt femeile încurajate să se orienteze către antreprenoriat?

Atâta timp cât nu le împiedică cineva, pot spune că sunt încurajate. Femeile au resurse şi pentru a se încuraja singure, dacă este nevoie. Ele trebuie să înveţe lecţia răbdării şi a stăpânirii de sine, să nu cedeze în faţa provocăriilor şi sã-şi accepte eşecurile pentru cã astfel devin mai rezistente. Trebuie să-şi stabilească mereu noi şi noi obiective care sã le scoatã din zona de confort, şi astfel, după un drum lung şi anevoios, cu zile întregi de frământări şi nopţi nedormite, se vor trezi mai puternice.

Dana Bosoi

  1. Au nevoie femeile de modele puternice care să le ghideze în dezvoltarea afacerii?

Cred că a avea un model este un lucru bun. Dar să fie real, tangibil, să nu fie din filme. Este important să ne alegem modelele potrivite şi nu non valorile. Putem  învăţa din experienţele sale şi în acelaşi timp, să ne păstrăm propria identitate, să nu devenim o copie fidelă a acestuia.

 

  1. Când aţi pornit propria afacere aţi avut un astfel de model care v-a inspirat? Dacă da, cine a fost modelul dvs.?

Nu am avut ca model o femeie de succes, pentru cã, în 1992 când am început prima mea afacere nici nu ştiam ce este acela model antreprenorial, ele abia se formau. Dar pentru mine a fost importantã educaţia pe care am primit-o de la pãrinţii mei şi libertatea pe care am avut-o pentru a face ce cred eu ca este bine. Soţul meu mi-a fost alãturi de câte ori am avut nevoie. Am lucrat şi lucrãm împreunã la proiecte minunate.

Campania națională, Ele au reușit a debutat în București cu peste 100 de participante, 13 speakeri specialiști în domeniul antreprenoriatului, campanie în media ante și post eveniment. Am continuat la Constanta, Cluj Napoca ,Rm.Valcea, Brasov, Iași, București cu a2a ediție, peste 1500 de participanți, 60 de speakeri femei antreprenor, peste 100 de parteneri și sponsori, campania media și TV ante și post eveniment.

rebrand 2