Natalia – Izabela Anghel, Psihoterapeut
Drumul spre mine a început pe la vârsta de 12 ani, când mama mi-a pus pentru prima dată în braţe, romanul “Coliba Unchiului Tom”, probabil nu avea să ştie ce urma să nască în mine această formidabilă lectură. A fost fondul ce avea să-mi contureze personalitatea într-un mod ireversibil. Atunci am aflat ce înseamnă cu adevărat robia și dragostea autentică care transcende percepţiile obişnuite, fără a ţine cont de vârstă, rasă sau poziţie socială.
Poate că cel mai important lucru pe care mi l-am însușit a fost că nu poti fi niciodată subjugat complet, că ţi se poate lua libertatea ori controlul asupra propriei vieţi însă nimeni nu îţi poate întemniţa raţiunea şi simţirea.
Am înţeles că dacă ai un vis pe care vrei cu toată fiinţa ta să îl atingi, nu trebuie să renunţi la el. Acest principiu fiind confirmat și fundamentat mult mai târziu, de un feedback, primit undeva prin 2012, care suna cam așa: „Nazuiește până la Soare iar dacă nu ajungi, oricum vei rămâne printre Stele! Ești un MIRACOLl! (sic).
Poate că a fost cel mai semnificativ feedback, cu rol motivator pe care l-am primit și pe care l-am internalizat ca un motto veritabil, ce urma să-mi însoţească pașii în practica profesională.
Un alt moment de impact ce avea să-mi traseze viitorul profesional, mi-a fost oferit de profesoara de limba franceză, care prin clasa a-XI-a, în timp ce îmi verifica tema, s-a oprit din acţiunea ei, cumva s-a contectat cu mine şi m-a întrebat în ce direcţie vreau să merg. I-am răspuns că spre filosofie, acesta era interesul meu de atunci, ea a continuat şi m-a întrebat dacă am citit “Crimă şi Pedeapsă”, i-am spus că nu, m-a privit profund şi a continuat, în mod imperativ: Natalia, tu trebuie să citești “Crimă şi Pedeapsă”! Aveam să descopăr monologuri incomensurabile, prin contrazicerile şi developările celor mai intime gânduri și sentimente.
Așa a început drumul spre mine, care avea să continue cu Facultatea de Psihologie, un Master în domeniul Managemetului Organizational, luându-și apoi cursul spre formarea în Psihotereapie Psihanalitica din 2007 și pâna în prezent.
Genialitatea lui Feodor Mihailovici Dostoievski, de a căuta vulnerabilitatea și răspunsuri la dilemele ce pot frământa un om, prin cele mai obscure gânduri şi cele mai tainice simţiri ale sufletului, m-a purtat spre drumul psihologiei.
De-a lungul parcursului profesional, am colaborat cu diferite asociaţii, în proiecte privind sprijinirea persoanelor vulnerabile ori defavorizate, însă activitatea de bază, mi-am desfașurat-o în cabinetul privat, unde întâlnesc povești uneltite cu fantezii, dorinţe, minciuni, frici, vise, coșmaruri, angoase, anxietăţi, etc. Obiectivul principal constă în a afla ce a întrerupt starea de bine a omului: trauma sau fantasma?
Concentrată cumva pe romanul „Coliba Unchiului Tom”, având în rol principal un sclav negru, în jurul căruia se dezvoltă poveștile celorlalte personaje, am făcut pași spre construirea Atelierului de Poveste, în care oamenii să-și poată rescrie povestea vieţii, oferindu-și astfel posibilitatea unei reașezări intrapsihice. Tom, fiind un sclav cu o inteligenţă deosebită, acel personaj cu pilde, de la care ai mereu ceva de învăţat, iubit de toţi, dar pe care stăpânul său, domnul Shelby a fost nevoit să-l vândă, în urma unei afaceri eșuate, mi-a marcat profund raţiunea și simţirea. Întrucât romanul este prezentat ca un fir narativ brăzdat cu felurite emoţii si acţiuni care reușesc să transmită freamătul durerii și scânteia speranţei, am decis să-l port cu mine în călătoria Atelierului de Poveste!
https://www.facebook.com/events/1986725624705161/
Astfel, putem spune că povestile ne oferă posibilitatea de a reflecta asupra structurilor nostare psihice fundamentale întrucât simbolurile prezente în ele, reușesc să ne transpună dificultăţile făurite încă din copilărie, având ca rezultat final conștientizarea propriilor valori.