Povestea produselor PBSerum spusă de Bianca Pop, Managing Owner în România

Povestea produselor PBSerum spusă de Bianca Pop, Managing Owner în România

Inginer, cercetător, evaluator european, contractor, formator, negociator – aceasta este Bianca Pop, cea care, din anul 2016, a adus produsele cosmeceutice PBSerum și în România, spre bucuria doamnelor și domnișoarelor.

Gama PBSerum conține produse de înfrumusețare de ultimă generație, ce acționează împotriva principalelor probleme ale tenului și pielii corpului. Acestea pot fi utilizate individual sau, de preferat, aplicate de către specialiști în clinicile și saloanele de estetică de top din România.

Cum a inceput frumoasa poveste PBSerum Romania? Aflăm chiar de la Bianca Pop, Managing Owner, ce a povestit echipei ELITE Business Women cum a luat această decizie.

Lucram deja de 2 ani împreuna cu Proteos Biotech, într-un proiect European unde aveam rolul de a dezvolta enzime cu care să îmbunătățim funcțiile detergenților.

La una dintre conferințele organizate în cadrul proiectului, pe langă rezultatele legate de enzimele din detergenți, Maria Pilar – directoarea tehnică a companiei Proteos – ne-a prezentat și alte aplicații ale enzimelor studiate de ei.

Printre toate materialele prezentate, cel mai mult mi-au atras atenția niște fotografii tip ”Before and After” cu niște fese – trecând peste faptul că era un eveniment științific și majoritatea membrilor erau conservatori 🙂

La pauză, evident, toate doamnele din sală au cerut mostre cu produsele-minune ale căror efecte au fost prezentate. În cazul meu, deja trecuseră 4-5 ani de când încercam să-mi recapăt formele de dinaintea nașterii fiului meu, așadar aceste produse erau promițătoare pentru reducerea celulitei instalată pe picioare și nu numai.

Văzând potențialul acestor produse, i-am spus directoarei tehnice mai în glumă, mai în serios, că dacă PBSerum chiar oferă rezultatele promise, îmi doresc să devin distribuitor în România pentru că și româncele merită să aibă acces la astfel de produse inovatoare.

Răspunsul primit a fost: “Bianca, lasă glumele, a fi distribuitor implică multe sacrificii, prezentări, training-uri. Întâi ia produsele, convinge-te și despre restul mai vedem noi…” 🙂

Ei bine, la 6 luni după această discuție semnam contractul de exclusivitate pentru România și începeam o noua aventură! Au trecut 3 ani frumoși, iar toate eforturile mele și ale echipei sunt răsplatite în fiecare zi cu mesaje de genul: “Bianca, m-a sunat clienta că nu-i vine să creadă, cad pantalonii de pe ea!” sau “Tenul clientelor mele radiază”.

Astfel de mesaje îmi dau încredere ca fac ceea ce trebuie – redăm încrederea în sine femeilor cu ajutorul unor produse 100% naturale!

Evident, nu am putut renunța la prima dragoste: lucrez în continuare în proiecte de cercetare, cine știe ce produse interesante mai descopăr! 🙂

Află mai multe despre PB Serum de la Bianca Pop, Manager Partner PB Serum România

sau accesând http://www.pbserum.ro / facebook.com/PBSerumRomania.