Despre Raluca Culda
Pasionata de psihologia comportamentului uman in afaceri si nu numai, cu peste 12 ani de experienta profesionala in resurse umane, management si training, Raluca a construit echipe si procese performante atat in calitate de Consultant de Business, cat si de antreprenor in propria companie de recrutare.
In 2015 a fondat ZoomHR, companie nationala de recrutare si consultanta HR, iar in 2020 a creat Talent For Business, primul podcast din Romania adresat managerilor, care trateaza subiecte din sfera resurselor umane. Este fondator al platformei Reinventeaza-te, un concept de cursuri de career coaching si dezvoltare in cariera adresat profesionistilor pentru adaptarea la noile provocari economice din campul muncii.
Povestea ZoomHR
ZoomHR a început cu dorinta de a transforma managementul de resurse umane din companiile antreprenoriale românești și a continuat prin misiunea de a oferi companiilor antreprenoriale instrumentele si cunoștințele necesare pentru a angaja, dezvolta și păstra cele mai bune echipe.
Fondatoarea ZoomHR este Raluca Culda, pasionată de comportamentul uman și un susținător înfocat al educației, ca principala modalitate de evoluție. Din anul 2007 Raluca lucrează alături de antreprenori, manageri și specialiști HR pentru a dezvolta culturi organizaționale în care liderii sunt asumați, iar angajații sunt relevanți și eficienți.
În anul 2015, Raluca a început propria ei călătorie antreprenorială, adunând în jurul ei o echipă dornică de evoluție și rezultate și clienți cu care împarte focusul pe educație și eficiență.
Pe lângă pasiunea pentru oameni și procese, Raluca a construit ZoomHR folosindu-se de două comportamente: curiozitate și adaptabilitate.
Asta a dus ca în anul 2019 ZoomHR să își schimbe modelul de business și pe lângă serviciile de recrutare, să aducă online și offline o curriculă extinsă de programe adresate antreprenorilor și managerilor care vor să își adapteze afacerea și stilul de a conduce la practicile noului deceniu.