Anda Nicola – Project Manager Skirtbike Constanţa * Fondator Chamarel Events * Marketing Specialist Cambridge School of Constanţa

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

anda

Anda Nicola –  Project Manager Skirtbike Constanţa * Fondator Chamarel Events * Marketing Specialist Cambridge School of Constanţa

 

Am tradus mot à mot cuvântul “responsibility” ȋn abilitatea de a răspunde şi am acceptat provocarea de a avea extra job-uri şi extra proiecte. Pe când aveam 16 ani, am avut primul job şi tot atunci am ȋnceput să conduc motocicleta.

Dacă ȋn liceu luam parte la diferite acţiuni de voluntariat sau organizam balurile Bobocilor, în facultate am organizat în parteneriat cu firme specializate ceremonii de absolvire sau diferite conferinţe. O parte din colaboratorii de la evenimentele realizate au rămas şi peste ani alături de mine. Chiar şi pe asociata mea, mai experimentată decât mine cu 30 de ani, am cunoscut-o astfel. Avem multe în comun, mai ales faptul că provenim din medii profesionale similare.

Am demisionat din postul de corporatist fiindcă nu mă mai regăseam. Îmi părea inutil să fiu eficientă: să realizez target-urile companiei, dacă nu eram şi eficace : să realizez lucruri cu rezultate pozitive şi care să conteze pentru mine.

Anii petrecuţi ȋn cadrul companiei internaţionale, mi-au adus cunoştiinţe ȋn vânzări, dar şi suficientă experienţă, ȋncât să pornesc un business.

 

Investind ȋn firma de organizări de evenimente “Chamarel Events”, realizez cu mare ȋncântare că este un domeniu frumos, unde pot transpune cele mai creative gânduri ȋn realitate. Provocarea principală o reprezintă gestionarea elementelor surpriză sau situațiilor limită. Zâmbetul de la finalul unui eveniment este cel mai important și reprezintă motorul unui eveniment viitor. Strategia promovării cu privire la Chamarel este specială, bazându-se pe puterea recomandărilor.   

 

De creativitatea mea se bucură mai multe proiecte. În calitate de Marketing Specialist la Cambridge School of Constanța, ultimii ani au fost atât de colorați fiind conturați în jurul copiilor. Inspirația și entuziasmul provenind în mare parte din acest mediu, plictiseala sau banalul nu și-au găsit loc în viața mea.

Cel mai cunoscut proiect coordonat de mine este “Skirtbike Constanţa”, ajuns în 2017, la cea de-a cincea ediţie. SkirtBike™ redă femeilor curajul de a pedala în oraș, provocându-le să participe îmbrăcate în ținute cât mai elegante, tocmai pentru a demonstra că bicicleta poate fi și un accesoriu chic, fără a afecta feminitatea. În ciuda peripețiilor din trafic, surprind din ce în ce mai multe bicicliste care pedalează în ținute chic. Le urmăresc cu mândrie fiindcă se pare că au înțeles că pot folosi bicicleta oricând, chiar și atunci când merg la muncă sau la o scurtă ieșire în oraș.                                                                                                                                                                                              Asociația este implicată şi ȋn alte proiecte cu biciclete, care ȋmbină mersul pe bicicletă cu arta, concursuri pentru copii sau lecții de mers pe bicicletă. De asemenea, am organizat împreună cu membrele Skirtbike și evenimente speciale, ca șezători sau târguri de vechituri – Garage Exchange & Sale, de unde ne-am împrospătat garderoba, dar am și țintit cauze nobile.

Într-o lume care se află în continuă mișcare, ne străduim cu toții să ne lăsăm semnătura de-a lungul  timpului, chiar dacă ne confruntăm cu momente copleșitoare. Pentru a gusta din fiecare moment al vieții, consider că rețeta este să pui suflet în tot ceea ce faci.

 

Anda Nicola www.chamarel.ro www.cambridgeconstanta.ro

+40 733 745 487 www.skirtbike.ro www.facebook.com/SkirtbikeConstanta      

anda@skirtbike.ro nicola.anda@yahoo.com