Diligență, responsabilitate și integritate sunt cuvintele care mă descriu cel mai bine pe mine, Sorina Neagu, Avocat Fondator al Cabinetului Individual de Avocatură «Neagu Sorina» din Brașov, tânără antreprenoare și (sper) în viitor doctrinar de marcă în domeniul juridic.
Am absolvit primele studii juridice de licență în cadrul Facultății de Drept – Universitatea București în anul 2008, pentru ca apoi să finalizez, în cadrul Universității București și în cadrul Universității Nicolae Titulescu, studii de masterat în domeniul Dreptului Fiscal și al Dreptului Afacerilor. Pregătirea mea profesională a continuat cu o specializare post universitară în Dreptul Civil în cadrul Universității București și cursuri certificate de Expert în Achiziții Publice.
În prezent, printre ariile de expertiză care acoperă cea mai mare parte din activitatea mea profesională se numără contenciosul fiscal, achiziții publice, dreptul concurenței și IP, dreptul contractelor și mai ales dreptul construcțiilor, domenii în care am reușit să obțin câteva victorii profesionale (dar și personale) însemnate, traduse prin decizii de practică judiciară inedite, dar și proiecte imobiliare și industriale finalizate cu succes, în mai multe regiuni ale țării.
În anul 2012, în plină ascensiune profesională, am avut curajul să mă întorc în orașul natal Brașov, cu gândul și dorința de a împărtăși cu clienții, dar și cu colegii mei avocați, experiența profesională acumulată în cei opt ani de studii și practică a profesiei de avocat de afaceri în București și cu atat mai mult, cu speranța că eforturile mele de a păstra etica profesională și nivelul de performanță acumulate în acest răstimp, să îmbunătățească substanțial piața și calitatea serviciilor juridice din orașe mai mici, cum este Brașov.
Cred în responsabilitatea mea ca avocat, dar și a noastră, a tuturor (indiferent de catogoria profesională căreia îi aparținem) de a crea și întreține o societate funcțională, echitabilă, bazată pe reguli stabile și previzibile și plecând de la acest crez, scopul meu principal ca avocat este, nu să eludez eficient legea atunci când ea este defavorabilă clienților și partenerilor mei, ci să îi ajut pe aceștia să nu ajungă în fața acestui compromis, prin sfaturi și îndrumări complete și corecte acordate la momentul oportun.
După doisprezece ani în care m-am axat în principal pe acumularea de competențe și certificări profesionale în domeniul juridic, am decis că este timpul să devin și un bun antreprenor, așa încât la invitația Biancăi Tudor m-am alăturat cu mult entuziasm, forumului Elite Business Woman care mi-a deschis ochii, dar și apetitul pentru o nouă viziune a rolului meu profesional și uman în mediul de afaceri local.
În calitate de Ambasador al Elite Business Woman în regiunea Brașov, am încredere în mesajul și agenda Elite Business Woman și am dorința de a contribui activ la dezvoltarea acestei comunități și la perfecționarea pionilor, sau mai bine spus a «pioanelor» din mediul de afaceri feminin.
Vă rog să îmi permiteți să închei prin a vă invita în orașul meu, în biroul meu și în filozofia mea despre viața dreaptă și onestă, prin a vă deschide larg ușa și calea către soluțiile juridice viabile, care vă vor scuti de compromisuri sau mustrări de conștiință.
CONTACT:
Email: sorina.neagu@neagulaw
Sediu: Str. Izvorul Rece nr. 3, Județul Brașov
Pagina web: www.neagulaw.ro