Interviu Alina Negrea
Ce ne-ar face mare placere sa aflam despre tine:
-
Ce te-a inspirat să pornești pe drumul antreprenorialului?
(Poți să ne împărtășești momentul în care ai simțit că este timpul să-ți urmezi visul?)
Drumul meu spre antreprenoriat nu a fost unul planificat, ci mai degrabă o curgere naturala a celor aproape 20 de ani petrecuți în alături de antreprenori și echipe. Am rezonat și am fost mereu aproape de mediul de business românesc, am coordonat echipe și am lucrat direct cu antreprenori în zona de dezvoltare afacere. În tot acest timp, am participat, din interior, la construirea afacerilor, echipelor și scalare.
În 2022 am simțit că e momentul să adun toată această experiență și să o duc într-o formă proprie, să pot susține creșterea afacerilor românești la un nivel și mai profund. A fost mai mult decât o decizie profesională – a fost o chemare de a contribui altfel, de a sprijini antreprenorii nu doar să crească cifre, ci să construiască echipe și sisteme sănătoase în jurul lor care să susțină creșterea.
-
Cum reușește afacerea ta să aducă valoare clienților tăi?
(Care sunt acele nevoi esențiale pe care le împlinești prin ceea ce faci?)
Adresăm una dintre cele mai importante resurse dintr-un business – oamenii. Valoarea pe care o aducem este aceea de a contribui la transformarea echipelor în parteneri reali de creștere pentru antreprenor.
Prin programele și instrumentele pe care le-am dezvoltat, susținem antreprenorii și managerii să-și construiască echipe autonome, responsabile și eficiente, capabile să livreze performanță consecventă și să susțină scalarea afacerii în mod sustenabilă.
În viziunea mea, creșterea este sustenabilă pentru antreprenor cu o echipă matură, asumată și aliniată cu direcția. De aceea, abordarea noastră este una sistemică și aș zice combinația care ne face unici – privim afacerea atât din perspectivă tehnică (procese, instrumente, sisteme de lucru), cât și umană (dinamici, tipare, interfețe și relații între membrii echipei). Această combinație este cea care face ca transformarea să fie una reală și rezistentă în timp.
-
Cum arată o zi obișnuită pentru tine ca femeie antreprenor?
(Cum îți începi dimineața și ce momente din zi îți dau cea mai mare satisfacție?)
Pentru mine, o zi obișnuită ca femeie antreprenor este un mix de roluri pe care mă străduiesc să le separ și să le onorez pe fiecare în parte. Cred că fiecare simțim asta. Sunt antreprenorul care gândește dezvoltarea business-ului, managerul care se asigură că lucrurile se implementează, expertul care iubește să lucreze alături de clienți, uneori omul de vânzări, copywriter-ul, ambasadorul de brand… și lista poate continua.
Acest proiect este, de altfel, doar unul dintre proiectele de care mă preocup și caut să le cresc cu grijă, celelalte fiind alături de clienții mei.
Încerc să acord fiecărui rol resursele și energia necesare și să-l onorez cum se cuvine, pentru că fiecare este esențial în dezvoltarea afacerii. Uneori se simte ca un vârtej, însă mă simt și norocoasă pentru că experiența acumulată mă ajută să structurez delegarea responsabilităților astfel încât echipa să preia partea operațională, iar eu să pot concentra energia acolo unde pot contribui cel mai mult.
-
Ce te motivează și de unde îți iei inspirația zilnică?
(Există persoane, cărți, experiențe sau ritualuri care te ajută să mergi mai departe?)
Mă aprind din interior atunci când mă conectez cu oameni și viziuni. E un sentiment greu de descris, iar din acea conexiune izvorăsc creativitatea și ideile – strategii, soluții pentru dezvoltarea afacerii și a echipelor, alături de antreprenori.
Iubesc să lucrez cu lideri preocupați de evoluție într-un mod sustenabil și echilibrat, să își descopere în mod natural resursele și motivația interioară și să le transforme în acțiuni concrete. Această energie este ceea ce mă inspiră zilnic și mă motivează să contribui la creșterea și impactul lor real.
-
Ce anume te-a atras la clubul nostru de afaceri și cum crezi că te poate ajuta în parcursul tău?
(Ce înseamnă pentru tine să faci parte dintr-o comunitate de antreprenoare?)
Energia feminină are un mare dar, intuiția, susține masiv dezvoltarea aducând receptivitatea, creativitatea, empatia și colaborarea în afaceri. În experiența mea, simt că există o mare nevoie să aducem energia feminină în creșterea afacerilor și să folosim în mod natural toate darurile acestei energii. Mediul de business este adesea dominat de energia masculină, iar unul dintre lucrurile care mă inspiră este să contribui la echilibrarea energiilor în leadership, astfel încât afacerile să fie mai echilibrate, mai inovatoare și mai sustenabile. Și atunci, da, asta m-a atras: ideea de comunitate, ideea de afaceri și ideea de feminitate folosită într-un mod inspirațional în business.
-
Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpini in business-ul tau si cum le gestionezi?
(Există provocări pe care le-ai transformat în oportunități?)
Sigur că resimt ca și provocări echilibrul între viața personala și profesională sau asumarea vizibilității însă aici am dezvoltat deja experiență și reușesc să gestionez oarecum mai natural. Acum, de departe, cea mai mare provocare în business-ul meu este să găsesc echilibrul între Alina care iubește să lucreze cu oamenii, cu antreprenorii, în proiectele lor și să contribuie la scalarea afacerilor și creșterea impactului, și Alina care se ocupă de dezvoltarea propriei afaceri. Încă lucrez la acest echilibru și recunosc sincer că am tendința să dau mai multă energie și atenție primului rol.
Totuși, din această provocare s-au născut numeroase oportunități: idei de dezvoltare a propriei afaceri, conceperea de produse noi și inspirația zilnică pe care o primesc din conectarea cu liderii. Practic, încerc să iau toată această experiență și să aduc în lume instrumente care să ofere soluții din ce în ce mai eficiente și relevante la provocările lor.
-
Ce metode sau instrumente de dezvoltare a afacerii consideri că funcționează cel mai bine pentru tine?
(Ce strategii ai testat și au dat rezultate pentru business-ul tău?)
Echipa, de departe. Pentru mine, echipa nu este doar un grup de oameni care execută sarcini, ci un sistem viu ce susține masiv antreprenorul și dezvoltarea. Și totul începe cu cimentarea pilonilor fundamentali ai unei echipe: valori comune, viziuni congruente, claritate în roluri, o cultură a co-responsabilității, onorării diferențelor care formează echilibrul, încrederii și respectului reciproc. Pornind de la această fundație, am testat și creat strategii care au funcționat pentru a crea o echipă matură, asumată și responsabilă, capabilă să livreze performanță în mod consecvent. Baza a ceea ce facem.
Dincolo de faptul că echipa mă sprijină direct pe mine ca antreprenor și contribuie la liniștea mea, implicarea lor activă stimulează creșterea afacerii, accelerează implementarea proiectelor și contribuie la crearea unei afaceri scalabile.
-
Dacă ai putea oferi un sfat unei femei care vrea să pornească un business, care ar fi acesta?
Cel pe care mi-l dau mie în fiecare zi: să facă ceea ce o inspiră și să onoreze ceea ce este natural, autentic și vine din interiorul său. Să își asculte intuiția, să își apere valorile și să își onoreze unicitatea, pentru că acestea sunt adevăratele motoare ale unui business sustenabil și cu impact.
Totodată, să nu se teamă să ceară sprijin, să se înconjoare de o comunitate care o susține și să investească în echipa ei — pentru că drumul în antreprenoriat poate fi mai frumos atunci când este parcurs împreună cu oameni inspirați și aliniați la valori comune.
În final, aș zice într-o singură ideea, că succesul vine atunci când ceea ce faci este în armonie cu cine ești tu pentru că drumul în sine devine o sursă de energie, inspirație și împlinire.
-
Care a fost cea mai mare lecție învățată de când ai început acest drum?
Să-mi onorez ritmul. Venind dintr-o cultură a corporației, aveam tendința să merg în extreme, ceea ce aducea rezultate imediate, rapide, dar cu sacrificii și eforturi mari pe termen lung pentru sustenabilitate.
Când respect propriul ritm, pot lua decizii mai bune, pot construi procese și echipe sustenabile și pot să cresc afacerea fără a mă epuiza. Iar pentru mine, onorarea ritmului înseamnă să găsesc echilibrul între acțiune și reflecție, între rezultate imediate și impact pe termen lung și să creez un mediu în care energia mea și a echipei poate fi susținută constant.
Practic, ne întoarcem la ideea de armonie.
-
Ce te face să zâmbești la finalul unei zile de muncă?
Iubitul meu 🙂 – are el un fel unic de a aduce zâmbetul pe fața mea și, în același timp, de a ține un spațiu în care mă pot relaxa și încărca cu energie.
În același timp, dacă mă raportez din punct de vedere profesional, ceea ce mă bucură cu adevărat este linistea interioară care vine din sentimentul de contribuție. Să știu că, în acea zi, am adus valoare în evoluția afacerilor, în dezvoltarea oamenilor și că mi-am pus darurile la dispoziția lumii.
Asta îmi aduce un zâmbet autentic și o stare de mulțumire profundă.
Lasă-ne datele tale de social media pentru a ne conecta!
Facebook: https://www.facebook.com/share/1ARiA2NJnj/?mibextid=wwXIfr
https://www.facebook.com/share/17AmmUTXdt/?mibextid=wwXIfr
Bine ai venit și cu drag suntem alături de tine! Echipa EBWC