Cristina Vintilă – Fondator CV Expert Contabil

Cristina Vintilă – Fondator CV Expert Contabil

Lucrez în domeniul contabil de peste 10 ani, reușind să dezvolt Grupul de companii CV Expert Contabil în urmă cu 5 ani cu foarte multă trudă, studiu neîncetat și încredere deplină în forțele proprii. Experimentată în toate aspectele legate de formarea, operarea, finanțarea și managementul afacerilor, mi-am propus să creez în cadrul companiei pachete de servicii complete, orientate către soluții financiare pentru activitatea clienților noștri.

Grupul CV Expert Contabil a fost înființat din dorința de a oferi antreprenorilor încredere și sprijin constant pentru dezvoltarea business-ului lor. În cei peste 10 ani de experiență am gestionat peste 500 de proiecte ale clienților noștri, o mare parte cu care colaborăm și în prezent. Cea mai mare satisfacție a fost faptul că am reușit să creștem și să ne bucurăm împreună de succes.

Ce mă face pe mine unică? Simplul fapt ca nu ajut doar companiile ci și oamenii să înteleagă mai bine impactul fiscal al activităților economice. Știu că doar împreună putem crea performață, într-un mod corect și stabil.

Pasiunea pe care o am pentru domeniul financiar m-a ajutat dintotdeauna să fac față provocărilor din profesia aleasă, ulterior și în dezvoltarea propriului business. Iar motivul principal pentru care am reușit să construiesc o afacere de la zero este tocmai această dedicare față de tot ce înseamnă pentru mine CV Expert Contabil. Adevărul este că mă simt un om fericit printre cifre și cred că aceasta a fost cheia succesului în cazul meu. 

Cristina Vintilă

Fondator CV Expert Contabil

cristina.vintila@cv-expertcontabil.ro

mob: 0726 183 847