Despre Andreea Zoica, fondatoarea Benzoi – un business din Sibiu care te duce la cer, la propriu

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Despre Andreea Zoica, fondatoarea

Benzoi – un business din Sibiu care te duce la cer, la propriu

BENZOI este un concept care își propune sa aducă sub aceeași umbrelă mai multe activități aeronautice într-un mod accesibil pentru doritorii de adrenalină din zona Sibiu – Cisnădie și nu numai. ”BEN” reprezintă simbolic activitatea de zbor în sine iar ”ZOI” reprezintă simbolic activitatea de parașutism.

Inițiativa a fost adusă în România de doi oameni ce iubesc aviația, fiecare în felul său: Ben, pilot internațional și Andreea, parașutist. Împreună cu un grup de piloți și parașutiști experimentați, ei își propun să aducă viață conceptului prin care să îi introducă pe curajoși în lumea fascinantă a activităților aeronautice.

„Pe lângă activitatea de parașutism, susținem și contribuim la dezvoltarea activităților aeronautice de recreere și sportive, împreună cu partenerii, la Sibiu, pe Aerodromul Măgura Cisnădie. Aducem iubitorilor de inedit calitatea și standardele de siguranță internaționale, declară Andreea Zoica.

Andreea, spune-ne câte ceva despre tine și pasiunea ta de a zbura 🙂

Am avut întotdeauna o fire mai deschisă către lucruri noi și experiențe deosebite. Trăiam într-un oraș mic de provincie, tocmai începusem liceul și nu prea reușeam să mă integrez în grupurile de tineri liceeni. Eram un taifun de energie și nu prea avem parteneri de discuție legat de a face lucruri mai deosebite (altele decât cele cotidiene specifice adolescenților). Mă plictiseam teribil.

Parașutismul a fost mai degrabă o pasiune care m-a găsit ea pe mine exact în acea perioadă. M-am îndrăgostit pe loc deși nu am avut niciodată tangență cu lumea aviației.

Întotdeauna am dorit să activez și să progresez în parașutism, însă nu a fost un sport prioritar la nivel național. Resursele erau întotdeauna limitate și antrenamentele insuficiente. Nu întâmplător echipa armatei, care avea acces la resurse, era și cea mai bună la competiții. Pentru mine nu exista nici o perspectivă de dezvoltare reală în această direcție la momentul respectiv, iar demotivarea a venit în mod firesc, mai ales că eram concentrată pe universitate (examene) și începutul unei cariere în domeniul economic și a consultanței în management în București. Domeniu care mi-a dezvoltat capacitatea de a înțelege cu ușurință afacerile și mediul economic românesc și internațional.

Reactivându-mi licența după câțiva ani buni, în 2012, am constat că această pasiune nu m-a părăsit nici un moment. A fost ca și cum nu m-am despărțit niciodată de această activitate și continui să o fac ori de câte ori este posibil. Nu sunt un parașutist cu palmares, ci unul care se bucură de fiecare salt ca un copil mic la o nouă jucărie. Și prin demersurile pe care continui să le fac, doresc să împărtășesc această bucurie de-a dreptul copilărească și altor doritori, indiferent dacă e o simplă activitate de petrecere a timpului liber sau este la nivel de antrenament. Acesta e și motivul pentru care BENZOI s-a născut – să ofere oportunitatea și accesul celor care doresc să se implice și să-și transforme visurile în realitate.

Cum a început această poveste – o femeie parașutist?

Totul a început pe când aveam 15 ani, cu un anunț la radio care promova înscrieri pentru parașutism și planorism. Părinții încercau să îl ascundă de mine la fiecare difuzare, însă fără succes deoarece radioul mergea aproape constant la noi în casă. Bineînțeles că părinții nu au acceptat la început ideea, dar au fost totuși raționali și mi-au dat acordul când au realizat că o voi face oricum atunci când nu voi mai avea nevoie de consimțământul lor. Am ales parașutismul deoarece nu mă vedeam închisă într-o cabină cu manșa în mâna plutind pe curenții de aer.

M-am îndrăgostit încă de la primul salt, deși eram paralizată de frică. Cu toate acestea, așteptam cu nerăbdare următorul salt. Devenise ca un fel de drog de care nu mai puteam scăpa. Aveam o ambiție fără limite când venea vorba de parașutism – vroiam din ce în ce mai mult. Lucrurile însă nu stăteau așa cum păreau de la început.

La început am fost mai norocoasă pentru simplul fapt că era o lipsă de fete în acest sport și aveam mai mult timp disponibil (fiind în liceu). Cu toate astea, locurile erau mai mult decât limitate iar resursele disponibile pentru antrenamente se reduceau de la an la an. În momentul când au apărut alte priorități în viață mea (universitate, mai multe examene, job) și aveam nevoie de o mai mare predictibilitate în programul antrenamentelor (de regulă anunțate pe ultima sută de metri), demotivarea urmată în câțiva ani de renunțare au venit în mod firesc.

Nici după ani de zile, contrar progresului tehnologic și accesului la informație, lucrurile nu stăteau bine în această activitate. Am luat contact însă cu primele inițiative private unde am descoperit că parașutismul se poate practica și dacă ești trecut de 25 de ani sau nu lucrezi în sistemul de stat.

Acum vedeam dintr-o perspectiva cu totul diferită. Mi-am reactivat licența și am reînceput să sar în weekend-uri ori de câte ori puteam. Descopeream din ce în ce mai mult, chiar dacă eram și implicată full-time într-un job. Am început să studiez mai mult în această direcție, am descoperit ce se întâmplă prin străinătate și mă atrăgea din nou, din ce în ce mai mult. Și de aici a început o altă aventură pentru mine.

În 2014 mă urcam pe motocicletă, direcția Europa. Plecasem într-o vacanță de câteva luni cu scopul de a studia aerodromurile și activitatea de parașutism din străinătate. Tocmai renunțasem la jobul promițător într-o firmă de consultanță în management din București după 7 ani și mi se părea momentul potrivit să mă distanțez de sistemul românesc pentru o înțelegere mai de ansamblu, internațională. Faptul că aveam și o licență de parașutism mi-a oferit oportunitatea de a călători.

În 2-3 ani văzusem deja o mare parte din Europa, călătorind în peste 20 de aerodromuri din Austria, Cehia, Germania, Franța, Spania și Italia, adunând un know-how consistent. Îmi câștigăm banii împachetând parașute pentru diverse cluburi, însă nu erau suficienți și pentru antrenamentul meu propriu astfel m-am îndreptat mai mult spre zona tehnică a echipamentelor de salt. Am devenit repede cunoscută pentru muncă de calitate realizată, iar ofertele au început să apară rapid, ajungând chiar să îmi aleg eu clienții pentru care vreau să lucrez.

Deși am avut multe oportunități pentru a rămâne în străinătate, în 2016 am început primele demersuri în România pentru a mă implica intens în dezvoltarea activității de parașutism, așa cum mi-am propus inițial. Mă pregătisem să încep un antrenament personal intens și să mă angajez ca instructor direct în sistem.

Conjunctura nu a fost favorabilă deloc. În urmă unor accidente la finalul lui 2015, autoritățile au văzut oportunitatea de a stopa inițiativele private și a început un lung demers legislativ care nu promitea o direcție bună. Activitatea în mediul privat care de abia prinsese aripi, a înregistrat scăderi semnificative.

M-am implicat pe cât posibil în acest demers alături de alți câțiva parașutiști și jucători privați care derulau deja activitate de câțiva ani în România. A fost un proces foarte anevoios, de durată, în care multe aspecte ne-au fost respinse.

A fost o perioada dificilă însă, după o resetare și adaptare continuă, în 2017 am reușit la scară mică și în mod independent lansarea activității de parașutism la Sibiu, iar în 2018 am început deja să oferim acces publicului către mai multe activități aeronautice diverse, la alegere.

Ce obstacole ai întâmpinat în acest demers?

Ca multe startup-uri, normal că ne confruntăm cu o lipsă de resurse (în special umane) și costuri de operare ridicate la volum mic de activitate. Piața este mică în România iar consumatorii au nevoie de mai mult timp pentru a înțelege că pot experimenta astfel de activități. Aspectele legislative rămân însă cel mai mare obstacol în dezvoltarea activităților aeronautice în România. Mă refer aici mai mult la aviația generală, de recreere și petrecere a timpului liber pe baza căreia, mai departe, se poate construi și dezvolta activitatea sportivă. De aici, efectele sunt multe.

Din păcate, parașutiștii preferă să plece în străinătate unde pot activa nestingheriți. Spre exemplu, am întâlnit în străinătate foarte mulți parașutiști români experimentați, fiecare cu povestea lui. Pe toți îi unește aceeași pasiune, pasiunea de a sări cât mai mult și de a-și face o meserie din această pasiune. Cunosc mulți parașutiști care nici măcar nu mai vor să își reînnoiască licențele de groaza procesului iar alții preferă să își mențină active doar licențele străine și să activeze doar în afara țării.

Proprietarii de aeronave sunt descurajați când vine vorba de a-și înregistra, certifica și întreține o aeronavă în România. Mulți au aeronave înregistrate peste graniță datorită clarității și ușurinței procesului.

Pentru noi, cele mai mari provocări rămân procesele birocratice legislative care limitează accesul în România a parașutiștilor (specialiști) străini și a echipamentelor de salt întreținute în străinătate. Bineînțeles, atragerea investitorilor în acest context este extrem de dificilă și face ca planurile noastre cu orientare către piața internațională să rămână în viteza întâi.

Mai multe detalii despre BENZOI:

https://www.benzoi.ro/

https://www.facebook.com/skydivebenzoi/